Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

La Cugir, a fost evaluată sănătatea a 362 de persoane sărace din zonele Coșbuc, Râul Mic și Rozelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Serviciul Public de Asistență Socială din Cugir, prin intermediul unei echipe formate din medic și asistenți medicali, au evaluat starea de sănătate a 362 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul a mai puțin de un an de zile, în cadrul proiectului ”Incluziv – investiție europeană privind dezvoltarea socială în Cugir”.

Persoanele evaluate medical au fost selecate din trei zone locuite cu precădere de persoane de etnie romă, unde condițiile de trăi sunt sărăcăcioase. Este vorba de străzile George Coșbuc, Râul Mic și strada Rozelor, unde multe familii trăiesc fără apă curentă, fără gaz sau electricitate.

De regulă, condițiile de trăi își pun amprenta asupra starii de sănătate, însă controalele medicale reprezintă ultima grijă a acestor oameni pentru care traiul zilnic reprezintă o provocare constantă. De aceea, echipa de experți din cadrul SPAS Cugir au discutat cu peste 630 de locatari ai acestor zone, le-au evaluat nevoile personale și familiale, le-au întocmit fișe de evaluare medicală, i-au informat cu privire la măsurile de protejare a sănătății, precum și la serviciile socio-medicale la care pot aplela, la drepturile și responsabilitățîle pe care le au. Jumătate dintre ei au primit consiliere socială individuală, evaluare și consiliere psihologică, iar 362 au fost evaluați și monitorizați din punct de vedere medical.

Potrivit informațiilor furnizate de echipa de proiect din cadrul SPAS Cugir, cu această ocazie unor persoane li s-au identificat afecțiuni de care nu aveau cunoștiință, fiind direcționați către specialiști. Au fost cazuri în care asistenții medicali sau sociali i-au însoțit pe pacienți la unități medicale din județ, oferindu-le sprijin și reprezentare.

„Dreptul la sănătate reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, iar dacă analizăm definiţia conceptului de sănătate, observam că nu însemnâ doar absenţa bolii sau a infirmităţii, ci este unul complex care cuprinde aspecte precum dreptul la viaţă, la un standard de trăi adecvat, la acces la îngrijiri de sănătate, etc. De accea, prin proiectul integrat ”Incluziv – investiție europeană privind dezvoltarea socială în Cugir”, se dorește reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, prin intermediul a patru componente interconectate: educație, ocupare și antreprenoriat, acte locuire, servicii socio-medicale și antidiscriminare.” a precizat Viorica Știrb, Șeful SPAS Cugir.

Pentru a crește gradul de conștientizare, informare și responsabilitate a grupului țintă, experții SPAS Cugir au derulat nu mai puțin de 39 de campanii sau acțiuni de promovare a sănătății, de antidiscriminare și dezvoltare personală. Au fost oferite informații cu privire la igienă, vaccinare, prevenirea unor boli precum TBC, Hepatită, Cancer, Hipertensiunea Arterială (HTA), etc. Copiii și tineri au fost implicați în diferite acțiuni și întâlniri pe teme precum: stimă de sine, egalitate de șanse, diversitate culturală, dezvoltarea spiritului de întrajutorare, a spiritului de echipă, descurajarea violenței, etc. Totodată, au fost implicați în evenimente dedicate Crăciunului, Paștelui, Mărțișorului, Zilei Îndrăgostiților, Zilei Internaţionale a Romilor, Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, etc, evenimente cu ocazia cărora copiii au oferit spectacole artistice și produse hande-made.

Proiectul „INCLUZIV – investiţie europeană pentru dezvoltarea socială în Cugir”, finanțat prin POCU 2014-2010, Apel de proiecte 3- “Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunităţîle marginalizate ”;Axa Prioritară 4 – „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei”, are că obiectiv specific să reducă numărul de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţîle marginalizate în care există populație aparțînând minoritățîi rome, prin implementarea de mășuri integrate. Aceste mășuri sunt aplicate printr-o serie de activități derulate de către partenerii proiectului: Primăria Cugir, Serviciul de Asistență Socială Cugir, Școlile Gimnaziale „Singidava” și „Iosif Pervain” și ONG-urile- Asociația „Alternative Sociale Millenium” și Asociația Centrul de Resurse și Formare în Profesiuni Sociale „Pro Vocație”.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

28-30 septembrie 2024 | COD PORTOCALIU de INUNDAȚII pe mai multe râuri din Alba: Posibile viituri în mai multe zone din județ

Cezar Lancrajan

Publicat

în

28-30 septembrie 2024 | COD PORTOCALIU de INUNDAȚII pe mai multe râuri din Alba: Posibile viituri în mai multe zone din județ Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au actualizat codurile hidrologice. Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au actualizat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea