Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

„Pirații” șoselelor au rămas fără „corăbii”. Polițiștii de la rutieră au prins 4 conducători auto care desfășurau transport ilegal

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Acțiunea desfășurată la nivelul țării în perioada 1-4 august, pentru depistarea conducătorilor auto care efectuează transport neautorizat de persoane, a avut „victime” și în județul Alba. Polițiștii au depistat 4 autovehicule ce efectuau, în mod ilegal transport contra-cost de persoane, dispunându-se imobilizarea acestora.

În această perioadă, au fost controlate 1159 de autovehicule și au fost depistate și sancționate contravențional 15 persoane care nu au respectat normele legale privind transportul de persoane, 11 dintre acestea pentru abateri de la normele legale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 4 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Totodată, au fost efectuate 464 de testări cu etilotestul și a fost reținut un permis de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare.

Acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniul transportului de persoane continuă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Proiect de suflet pe Transapuseana: Tabără pentru copii, tiroliană și căsuțe într-un loc de o frumusețe rară

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Proiect de suflet pe Transapuseana: Tabără pentru copii, tiroliană și căsuțe într-un loc de o frumusețe rară Implementarea unui proiect de suflet al Asociației „Lumea lui Dumnezeu” poate contribui la dezvoltarea și repopularea unei frumoase zone din Apuseni prin construcția unei tabere pentru copii la Valea Uzei – Râmeț.  Citește și: VIDEO | Transapuseana – […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea