Drept la replică: ”Independentul” cu partid, Mircea Trifu – veșnicul indus în eroare din Consiliul Local Alba Iulia
”Independentul” cu partid, Mircea Trifu – veșnicul indus în eroare din Consiliul Local Alba Iulia
Consilierul local Mircea Trifu, ieri independent, astăzi cu partid, afirmă, într-un comunicat de presă al noii formațiuni pe care o lansa zilele trecute, fără să-i fie membru, că subsemnatul l-a indus în eroare cu privire la punctul de vedere al comisiei de buget asupra indemnizației de consilier local.
În ședința Consiliului Local din 30 iulie, după un întreg concurs de populism, între Mircea Trifu și cei de la ALDE, în care nu știau care să puncteze electoral mai bine, unul propunând o indemnizație pentru consilierii locali în procent de 8% din indemnizația primarului, iar ceilalți, 0,01%, am prezentat punctul de vedere al comisiei de buget care prevedea stabilirea indemnizației la procentul de 10% din cea a primarului.
Lăsând la o parte faptul că independentul cu partid nu a fost indus în eroare de nimeni, aceasta fiind doar o stare generală care îl caracterizează, e limpede că a intrat deja în a doua fază a campaniei electorale pentru alegerile locale, prima etapă consumându-se din prima zi de mandat și până astăzi.
La fel de clar este că, fiind luat de valul „licitației” populiste pe marginea indemnizației consilierilor locali, nu a mai fost atent sau nu a înțeles concluzia comisiei și propunerea mea, iar astăzi ne vorbește despre nulitatea HCL, amenințând cu atacarea acesteia în instanță. Sigur că această atitudine nu mai e o supriză, Trifu obișnuindu-ne deja cu acțiunile în instanță, așa cum s-a obișnuit la rândul său să piardă mereu astfel de procese.
În tot cazul, neatenția colegului meu are pe undeva și o explicație în graba cu care a părăsit sala de ședință, imediat după bifarea „numărului” de campanie la proiectul referitor la regulamentul parcărilor și cel privind indemnizația consilierilor locali. O dată trecute aceste puncte, Trifu nu a mai avut vreun interes să rămână la ședință, donațiile făcute municipiului Alba Iulia sau dezmembrarea unor imobile nefiind proiecte la care acesta să fi putut capitaliza electoral.
Tot în eroare se află colegul Trifu și când spune că la Alba Iulia consilierii locali au una din cele mai mari indemnizații din țară, însă nici în acest caz nu e clar cine i-a produs inducerea. Îl informez, pe această cale că, luând la întâmplare câteva localități din România (Oradea, Iași, București, Brașov, Cluj-Napoca, Florești), nu am reușit încă să găsesc locul unde indemnizația este mai mică de 10%. Poate data viitoare când face astfel de afirmații, se va și documenta înainte, înlocuind demagogia cu argumente pe cât se poate generatoare de progres și beneficii concrete pentru cetățeni.
În fine, am toată încrederea că independentul cu partid va avea înțelepciunea de a nu se mai pune singur în astfel de situații dificile și va realiza că îndreptarea a cel puțin unei erori depinde de el și îi este la îndemână, renunțarea la o nouă și inutilă candidatură la alegerile locale.
Alin Ignat, vicepreședinte PNL Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale