Valentine’s Day se apropie cu paşi repezi
În România, sărbătoarea tradiţională pentru iubiţi este Dragobete, care este sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie. Este numit după un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. Etimologic, o parte din numele de Dragobete poate fi găsit şi în cuvântul românesc dragoste. Deşi deja, România avea prin Dragobete o sărbătoare tradiţională, a început să sărbătorească şi Valentine’s Day, care în tradiţia occidentală se sărbătoreşte pe data de 14 februarie. Istoria sărbătorii este înconjurată de mister. Cu toate acestea, putem afirma cu încredere că luna februarie şi Valentine’s Day se caracterizează prin romantism la cote înalte. Ceea ce noi sărbătorim astăzi ca Ziua îndrăgostiţilor sau Valentine’s Day îşi are rădăcinile în istoria creştinităţii şi a Romei antice. Biserica catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi numiţi Valentin sau Valentinus, toţi trecuţi în rândul martirilor. Aşadar, cine este Sfântul Valentin şi cum a devenit el patronul îndrăgostiţilor de pretutindeni?
Una dintre legendele referitoare la Sf. Valentin afirmă faptul că acesta a fost un preot al Romei secolului trei. Când împăratul Claudius al Romei le-a interzis bărbaţilor căsătoria, pe motiv că ar fi astfel soldaţi mai buni, Valentin a fost cel care a sfidat porunca regală, sesizând injustiţia decretului. Preotul Valentin a continuat să unească destinele îndrăgostiţilor de pretutindeni în secret, oficializând relaţii de iubire în Sfânta Taină a Cununiei până ce, eventual, a fost prins şi ucis. O poveste despre Sfântul Valentin spune că acesta a fost ucis pentru încercarea de a ajuta creştinii să scape de tortură şi bătăile la care erau supuşi în închisorile romane. O altă legendă îl înfăţişează pe Valentin trimiţând prima scrisoare de dragoste unei tinere fete, pe când era întemniţat. Toate aceste versiuni au la bază două lucruri în comun: faptul că Sfântul Valentin a fost ucis pe 14 februarie 270 şi că era un erou romantic şi curajos. Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiţilor. Această zi este marcată în fiecare an prin trimiterea scrisorilor de dragoste sau a cadourilor simbolice, fie ele bomboane, excursii cu destinaţii romantice, flori sau orice altceva care să simbolizeze dragostea. În opinia lui Victor Hugo, „dragostea e chiar parte din suflet .E de aceeaşi natură. Dragostea e ca o scânteie divină ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimeni nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.”
Aşadar, iubirea se simte pe tot globul iar Ziua Îndrăgostiţilor este cel mai
frumos moment. Spune-i persoanei iubite cât de mult înseamnă pentru tine şi fă-i un cadou inedit pe care sigur îl aşteaptă cu multă, multă nerăbdare, alături de un pupic dulce şi poate… o cină romantică, oriunde ar fi aceasta pregătită.
Alexandra MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan