Inspectori sanitar-veterinari din Alba, în control pe litoral pentru protejarea sănătății publice și intereselor turiștilor
Patru inspectori sanitari veterinari din cadrul DSVSA Alba participă la ”Comandamentul Sezon Estival” 2019, cu scopul de a contribui, prin derularea activităților specifice, la protejarea sănătății publice și, implicit, a intereselor turiștilor aflați în vacanță pe litoralul românesc, a spus, marți, la radio Unirea FM, Dragoș Suciu, purtătorul de cuvânt al instituției.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a lansat ”Comandamentul Sezon Estival 2019” în 24 iunie. Inspectorii din Alba, alături de colegii lor de la Constanța și din cadrul altor structuri județene, vor face tot ce ține de ei pentru ca sănătatea consumatorilor să nu fie afectată, potrivit sursei citate. Decizia de delegare a fost luată având în vedere afluxul mare de persoane care se află în această perioadă a anului pe litoral.
”Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vor verifica, între altele, modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare. Inspectorii vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche”, a spus Dragoș Suciu.
Personalul DSVSA Alba participă la comandament în perioade diferite de timp, două săptămâni fiecare, în aceste zile fiind delegat 1 medic veterinar. Tipurile de unităţi vizate sunt: cantinele taberelor şcolare, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică, în care se prepară şi se servesc alimente.
A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 supraveghează şi verifică permanent unităţile aflate pe Litoralul românesc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Tâlhărie cu pistoale, în toiul nopții, într-o parcare din Alba Iulia: Doi adolescenți din Cluj care au lăsat un bărbat fără 6.500 lei, arestați preventiv. Alți doi tineri, cercetați pentru complicitate
Tâlhărie cu pistoale, în toiul nopții, într-o parcare din Alba Iulia: Doi adolescenți din Cluj care au lăsat un bărbat fără 6.500 lei, arestați preventiv. Alți doi tineri, cercetați pentru complicitate Doi adolescenți din Cluj au fost arestați preventiv după ce au tâlhărit un bărbat din Gorj, într-o parcare din Alba Iulia și l-au lăsat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum o zi
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Sportacum 4 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea Schitului Poșaga, așezământul monahal din Munții Apuseni, singurul din Alba cu hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”. Locul în care se află un izvor care ar avea puteri tămăduitoare