Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO. URSUL din Pâclișa, care teroriza locuitorii de câteva săptămâni, a fost CAPTURAT în noaptea de vineri spre sâmbătă

Ziarul Unirea

Publicat

în

URSUL din Pâclișa, care teroriza locuitorii de câteva săptămâni, a fost CAPTURAT în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Locuitorii din Pâclișa pot răsufla ușurați, sălbăticiunea care de mai bine de 3 săptămâni teroriza cartierul albaiulian, a fost în sfârșit capturat în noaptea de vineri spre sâmbătă.

După o nouă acțiune de căutare demarată vineri după-masa și care a continuat până noaptea, animalului i-a fost prinsă prinsă urma în jurul orei 12.00. Ursul a fost tranchilizat, iar în jurul orei 02:30 a fost adus. Acesta a fost găsit în pădurile din apropierea locurilor unde și-a făcut frecvent aparițiaîn ultimele zile.

La acțiune au participat vânători cu câini de vânătoare, reprezentanți ai unui ONG, dar și jandarmii care au asigurat zona și nu au permis accesul oamenilor, pentru a evitarea unor evenimente neplăcute.

Ursul va fi relocat în zona Oașa, spre granița cu Județul Vâlcea, la o distanță de aporximativ 30 de kilometri de orice așezare omenească.

[nggallery id=7329]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Tâlhărie cu pistoale, în toiul nopții, într-o parcare din Alba Iulia: Doi adolescenți din Cluj care au lăsat un  bărbat fără 6.500 lei, arestați preventiv. Alți doi tineri, cercetați pentru complicitate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tâlhărie cu pistoale, în toiul nopții, într-o parcare din Alba Iulia: Doi adolescenți din Cluj care au lăsat un  bărbat fără 6.500 lei, arestați preventiv. Alți doi tineri, cercetați pentru complicitate Doi adolescenți din Cluj au fost arestați preventiv după ce au tâlhărit un bărbat din Gorj, într-o parcare din Alba Iulia și l-au lăsat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea