Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Cifre noi cu privire la rata anuală a inflației. Ultimele date raportate de Institutul Național de Statistică

Cristian Radu

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Institutul Național de Statistică a anunțat miercuri că rata anuală a inflației a coborât în luna iunie la 3,8%, de la 4,1% în mai și aprilie, în condițiile în care alimentele s-au scumpit cu 5%, iar produsele nealimentare cu 2,9% și serviciile cu 4,2%.

Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), inflaţia a fost 3,9%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2018 – iunie 2019) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2017 – iunie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%.

Comparativ cu finalul anului trecut, cele mai mari creşteri de preţ au fost semnalate la cartofi (37%), citrice (19%), legume şi conserve de legume (15%). În acelaşi timp, serviciile de telefonie s-au scumpit cu 6% şi cele de poştă cu 5,6%.

În schimb, biletele de avion s-au ieftinit cu aproape 8%.

Referindu-se la evoluţia inflaţiei, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că nu este cazul să ne îngrijorăm, dar nici să jubilăm. „Nu vom avea de-a face cu inflaţie galopantă în România.“ El a amintit că în România există exces de cerere, fiind stimulat prea mult consumul, iar excesul de cerere se duce mai degrabă în deficitul extern, din fericire din punctul de vedere al inflaţiei, dar din păcate din punctul de vedere al stabilităţii macroeconomice.

Banca Naţională a majorat în luna mai prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an cu 1,2 puncte procentuale de la 3% la 4,2%, iar prognoza pentru 2020 cu 0,2 puncte procentuale, la 3,3%. Intervalul de variaţie ţintit este cuprins între 1,5% şi 3,5%.

sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românii pot să raporteze deepfake-urile de pe rețelele sociale printr-o platformă lansată de guvern: Anunțul Ministerului Digitalizării Românii pot trimite sesizări privind conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit online în scopuri malițioase prin intermediul paginii web a Ministerului Digitalizării. Conform unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial, aceste sesizări vor fi analizate și transmise […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea