Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte Alba, pentru evitarea aglomerației din sezonul estival
Pentru evitarea aglomeraţiei din sezonul estival, şeful Serviciului de Pașapoarte Alba, comisar şef de poliţie Draschan Andrei sfătuieşte cetatenii să-şi depună cererile, in vederea eliberării documentelor de călătorie, pe toata perioada anului. În acest context, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care sosesc în țară în sezonul estival, în perioada 24.06.2019-31.08.2019, programul serviciului, va fi prelungit în fiecare zi lucrătoare, pâna la orele 18:30.
Din data de 20.07.2018 au intrat în vigoare, noile modificări ale legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Printre cele mai importante menționăm faptul că, conform noilor prevederi, pașapoartele simple temporare vor fi eliberate numai în anumite condiții, iar termenele de valabilitate ale pașapoartelor simple electronice vor fi de: 3 ani pentru minorii în vârstă de până la 12 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și de 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.
Modalităţile de plată sunt: prin virament bancar, mandat postal, în numerar la casieria Instituţiei Prefectului Judeţul Alba, situată pe str. I.C. Brătianu nr. 1 sau în numerar la casieriile Trezoreriei municipiului Alba Iulia situată pe str. Primăverii, nr. 10, jud. Alba.
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa direct la sediul Serviciului de Paşapoarte Alba situat în Alba Iulia, Piaţa Iuliu Maniu, nr. 14A sau la numărul de telefon 0258/810640.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Schimbul de gardă din Cetatea Alba Carolina, amânat pentru a doua oară Schimbul de gardă din Cetatea Alba Carolina amânat sâmbătă, 28 septembrie, pentru duminică, 29 septembrie, pe traseul acestuia desfășurându-se competiția sportivă Alba Iulia City Race 2024, a fost reamânat din cauza vremii nefavorabile. Citește și: Schimbul de gardă din Cetatea Alba Carolina amânat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 5 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului