FOTO, VIDEO. Surprize de 1 iunie pentru copiii a două centre de plasament din Alba Iulia, din partea Apulum Kids: Zi specială cu pizza, tort, suc, fructe și multă distracție
Copiii sunt sărbătoriți pretutindeni în lume în prima zi de vară calendaristică. Nu toți au însă ocazia să facă o vizită în parc alături de familie.
Ziua Copilului a adus veselie la superlativ și în viața unor micuți mai puțin norocoși, care nu au părinții alături de ei. Este și cazul micuților de la Casa de tip familial Izvorul Tămăduirii și Rebeca, care au avut o surpriză înainte de 1 Iunie.
Apulum Kids s-au gândit la ei, s-au mobilizat și au organizat un eveniment special, astfel încât, de 1 Iunie, să fie mai fericiți.
“Am decis ca de 1 iunie, să fie o zi specială pentru copii fără familie, așa am ajuns să oferim spațiul de joacă la 2 case de copii: Izvorul Tămăduirii și casa de tip familial Rebeca. Pe lângă Apulum kids, care a pus la dispoziție cele 2 săli de petreceri, am fost ajutați și de Hpt Humbel, Rotary Club, Mariluc, Pizzeria Enjoy, Pizza Party, Dacia, Donuteria Alba Iulia.
Am reușit să le facem o zi specială cu pizza, tort, suc, fructe, distracție. A fost foarte frumos, greu, dar răsplătitor prin reacțiile copilașilor”, au transmis organizatorii.
Evenimentul a avut loc la aproximativ 1 an de la deschiderea Play Center din Alba Iulia, care acum are 2 săli Apulum Kids, iar Play Center Apulum a devenit cafenea și deservește spațiile de joacă.
[nggallery id=7194]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO: ACCIDENT rutier în Alba Iulia, pe strada Detunata. Două mașini s-au lovit Un accident rutier a avut loc în Alba Iulia, pe strada Detunata, 19 mai, în jurul orei 17:30, după ce două mașini s-au lovit. Pompierii intervin cu două autospeciale. Citește și: Accident rutier grav la Blaj. O persoană a rămas incarcerată după […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români