UPDATE: ACCIDENT rutier între două autoturisme la Cărpiniș. Trei victime neîncarcerate
ACCIDENT rutier între două autoturisme la Cărpiniș. Trei victime neîncarcerate
Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara în jurul orei 20.00, între două autoturisme în satul Cărpiniș.
Potrivit informațiilor primite din partea ISU Alba, Stația de pompieri Cîmpeni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. În urma impactului sunt trei victime neîncarcerate.
UPDATE: ”La data de 11 mai 2019, în jurul orei 20.40, polițiști din Abrud a intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier ce a avut loc pe DN 74 A, pe raza localității Cărpiniș. Un tânăr de 20 ani, din comuna Roșia Montană, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Cărpiniș, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu o stivă de bolțari care erau depozitați pe terenul unui cetățean. În urma accidentului, conducătorul auto și alți doi tineri, de 29 și 27 de ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Față de acesta, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț
FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț În seara 1 mai, 23:00, o mașină s-a răsturnat în Alba Iulia, pe strada Constantin Noica. Oamenii legi intervin pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier de pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare