Autostrada A1 Sibiu-Pitesti. A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru tronsonul de 13 kilometri, Sibiu-Boiţa
Miercuri, Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a anunțat la Câmpia Turzii, că firma Porr a câştigat licitaţia pentru tronsonul Sibiu-Boiţa, cu o lungime de 13 kilometri, al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, iar dacă nu vor fi contestaţii, contractul va fi semnat în această lună.
„În 2017 s-au lansat foarte multe proiecte în cadrul ministerului şi iată că astăzi m-a informat domnul director Neaga (directorul CNAIR, n.r.) că a fost desemnat câştigătorul pentru Sibiu-Boiţa, firma Porr a câştigat licitaţia. L-am rugat pe domnul Neaga să facă toate demersurile pentru ca pe data de 23 martie să semnăm şi contractul de proiectare-execuţie, 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni execuţie. Sper să nu apară nicio contestaţie. Dacă va apărea, pe 23 martie fie vom fi bucuroşi că vom semna contractul, dacă nu, vă voi informa care sunt firmele care blochează infrastructura în România, pentru că desemnarea câştigătorului se face în urma unei evaluări foarte clare de către o comisie care evaluează şi tehnic şi financiar. Deci avem primul lot de pe Sibiu-Piteşti adjudecat şi avem câştigătorul dat”, a subliniat Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a mai anunţat că, tot miercuri, a fost transmis la ANAP şi lotul IV al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, pentru proiectare şi execuţie.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea o lungime de 122,1 kilometri şi este împărţită în cinci loturi, Sibiu-Boiţa, Boiţa-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş-Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.
Sursa; economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act