FOTO/ Acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice: Poliţiştii din Alba au aplicat 85 de amenzi şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu jandarmii, specialişti silvici şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Alba au acţionat, cu efective suplimentare pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. A fost făcute 37 de controale în teren şi verificate peste 150 de autovehicule. Poliţiştii au aplicat 85 de amenzi şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos.
În zilele de 19 şi 20 februarie 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi, consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Alba şi specialiști din cadrul ocoalelor silvice.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost efectuate 37 de controale, în fonduri forestiere şi în locuri de depozitare şi de comercializare a materialului lemnos şi au fost verificate, în trafic, 153 de autovehicule şi 21 de căruţe.
Poliţiştii au aplicat, în total, 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.894 lei, din care 23 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 10.825 lei.
Totodată, au constatat 13 infracțiuni, din care 8 la Codul Silvic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Umorul din Alba, pe locul doi la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Zâmbet în prier”
Umorul din Alba, pe locul doi la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Zâmbet în prier” Marți, 23 aprilie, în foaierul modernei construcții care adăpostește Centrul Cultural din Vișeu de Sus, a avut loc gala de decernare a premiilor ediției a XXII-a a Festivalului-concurs de satiră și umor „Zâmbete în Prier”, festival la care reprezentantul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului