Parlamentarii USL intră de azi în grevă parlamentară
Aleşii opoziţiei nu şi-au dat demisia pentru a nu pierde reprezentativitatea în BEC la următoarele alegeri
Co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au anunţat luni, 30 ianuarie, ca toţi parlamentarii USL au optat pentru retragerea din Parlament, dar nu pentru renunţarea completă la condiţia de aleşi, urmând să nu mai participe la sedinţe decât în situaţii legate de anticipate, schimbarea Guvernului, suspendarea preşedintelui. Parlamentarii USL au optat pentru greva parlamentară şi nu pentru demisia din funcţiile de deputaţi şi senatori pentru a nu pierde reprezentativitatea în Biroul Electoral Central la alegerile din acest an şi pentru a nu lăsa supravegherea corectitudinii procesului electoral doar la mâna puterii PDL şi a partidelor neparlamentare.
Iată ce ne-au declarat parlamentarii USL de Alba:
Deputatul PNL de Alba, Teodor Atanasiu, ne-a declarat în numele parlamentarilor de Alba, „şi evident în numele tuturor parlamentarilor USL din România” cum a ţinut să sublinieze, că: „Am optat la reuniunea USL pentru o retragere din Parlament, de la lucrările Parlamentului, dar nu o renunţare completă la condiţia de parlamentar. Nu mai participăm împreună cu actuala majoritate la nicio sedinţă, la nicio acţiune, la niciun vot, cu excepţia situaţiilor excepţionale care pot fi decisive: alegeri anticipate, schimbarea Guvernului, suspendarea preşedintelui. Decizia politică a fost luată, urmnează doar stabilite amănuntele de ordin tehnic şi anume pe ce se vor focaliza parlamentarii USL în timpul acestei greve parlamentare, ce vom face efectiv în perioada următoare”.
Deputatul Teodor Atanasiu a mai spus că „agendele noastre sunt comune cu cele ale protestarilor din întreaga ţară, însă mitingurile noastre poltice sunt organizate separat” explicând că parlamentarii USL refuză să mai asiste în continuare la şedinţe în care sunt ignoraţi şi legile sunt trecute pe bandă rulantă, prin asumări repetate de răspundere.
Radu Coclici, deputat PSD de Alba, ne-a precizat: „Nu vom renunţa complet la condiţia de aleşi, însă nu vom participa decât la şedinţele care vizează alegerile anticipate, schimbarea Guvernului sau suspendarea preşedintelui. Dacă în cadrul USL s-a stabilit că vom intra în grevă parlamentară mă supun acestei decizii”. (N.I.T., A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan