Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

Condamnare cu suspendare pentru autorul unui accident rutier mortal produs pe un drum din Apuseni. Instanţa de judecată a descoperit o culpă comună a şoferului şi a victimei

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Un bărbat de 40 de ani din comuna Sohodol a fost condamnat cu suspendare în dosarul penal cu obiect ”uciderea din culpă” în care a fost inculpat. Judecătoria Câmpeni, care a fost instanța de fond, a descoperit o culpă comună a şoferului şi a victimei.

Şoferul este acuzat că, în timp ce conducea o autoutilitară, pe drumul naţional dintre Horea şi Albac a accidentat un bărbat care a decedat în urma rănilor suferite. Instanţa de judecată a descoperit o culpă comună a şoferului şi a victimei, dar, în final, a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare, cu reţinerea circumstanţei atenuante. Victima acestuia, în vârstă de 71 de ani, era sub influenţa băuturilor alcoolice.

”Se va reţine că inculpatul N. I. D. a condus autoutilitara la data de 7 noiembrie 2016, în jurul orelor 18:30, pe DN1R pe raza comunei Albac în sensul de deplasare Horea -Albac. Odată ajuns în localitatea Albac, la kilometru 77+ 600 m, într-o curbă cu viraj la dreapta, zona unde există iluminat public, dar în privinţa căruia nu există date certe că era şi pornit, inculpatul nu a reuşit să îl observe pe numitul H. G. care se afla pe partea carosabilă în poziţia ghemuit, pe sensul opus de deplasare, în apropierea axului drumului îmbrăcat cu haine de culoare închisă şi fără să poarte elemente florescente – reflectorizante sau vreo altă sursă de lumină. În momentul respectiv inculpatul circula parţial cu depăşirea axului drumului, astfel că, deşi a frânat nu a mai putut să evite coliziunea şi a lovit victima cu partea stângă faţă a autoutilitare proiectând victima înspre marginea părţii carosabile, pe sensul opus. După acest moment s-a produs decesul victime iar autoutilitara a suferit avarii minore în partea din faţă. În urma examinării inculpatului şi a victimei s-a stabilit că inculpatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în schimb victima avea o alcoolemie de 2,25 gr/‰ şi alcooluria de 2,40 gr/‰”, se afirmă în motivarea hotărârii de la Judecătoria Cîmpeni.

Instanţa a ajuns la concluzia că impactul putea să fie evitat de către şofer în condiţiile în care autoutilitara circula cu luminile poziţionate pe faza lungă şi ţinând cont şi de viteza de deplasare, victima putea să nu fie lovită. Inculpatul a ales să circule cu depăşirea axului drumului mizând pe faptul că la momentul respectiv nu se aflau alte obstacole iar autovehiculele care circulau din faţă puteau să fie observate întrucât foloseau luminile de întâlnire sau faza lungă. Prin aceasta inculpatul a intenţionat să evite acroşarea eventualilor pietoni care circulau pe partea carosabilă dinspre Albac înspre Horea pe partea stângă a drumului. Deşi exista o vizibilitate în faţă în momentul în care a observat victima nu a făcut nicio manevra de ocolire a acestuia, situaţie care a condus la lovirea şi ulterior proiectarea pe carosabil. Chiar dacă ulterior s-a constatat că autoutilitara prezenta anumite defecţiuni tehnice, ambii experţi au apreciat că acestea nu au constituit cauze în ceea ce priveşte producerea accidentului şi nu au influenţat decisiv producerea lui.

După accident şoferul a anunţat organele de poliţie şi a recunoscut implicarea în acest eveniment rutier. În cazul şoferului, judecătorul a reţinut încălcarea a două articole din legea care reglementează circulaţia pe drumurile publice: participanţii la trafic să aibă un comportament prin care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţi, respectiv obligativitatea ca vehiculele care circulă pe drumurile publice să fie conduse pe partea dreaptă a drumului public în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, exceptând situaţiile în care există semnalizări rutiere diferite. În cazul victimei s-a constatat că nu a respectat obligativitatea să se deplaseze doar pe trotuar, iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, precum şi faptul că nu a avut aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescente – reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri.

Decizia Judecătoriei Cîmpeni a fost contestată, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel unde se va pronunţa sentinţa definitivă. De asemenea, trei părţi civile, rude ale victimei vor primi câte 6.000 de euro daune morale de la asigurătorul autoutilitarei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM ALBA: Amenzi de 24.500 lei și 13 avertismente în perioada 23-27 septembrie 2024. Ce nereguli au găsit inspectorii

Bera Larisa

Publicat

în

ITM ALBA: Amenzi de 24.500 lei și 13 avertismente în perioada 23-27 septembrie 2024. Ce nereguli au găsit inspectorii Inspectorii ITM Alba au dat în perioada 23-27 septembrie, 13 avertismente și amenzi în valoare de 24.500 de lei. Citește și: Explozie de locuri de muncă la stat în 2024: 5.000 de posturi noi, doar în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea