Uniristul Răzvan Ivan, achiziționat de UTA Arad | Golgheterul „alb-negrilor” va pleca în Liga a 2-a
Uniristul Răzvan Ivan (care azi a împlinit 19 ani), golghterul Unirii Alba Iulia în turul eșalonului terț, poate fi considerat jucătorul divizionarei secunde UTA Arad, de luni urmând să se prezinte la antrenamentele conduse de Ionuț Popa.
Fundașul lateral a fost aproape de a semna în această pauză competițională cu Concordia Chiajna, însă oferta prim-divizionarei a fost considerată insuficientă de către gruparea din Cetatea Marii Uniri. Pe fir a intrat și “U” Cluj, dar cea mai insistentă s-a dovedit “Bătrâna Doamnă” care s-a înțeles cu clubul albaiulian. Unirea Alba Iulia a solicitat Concordiei Chiajna suma de 50.000 de euro, ilfovenii au oferit numai 35.000 de euro, însă, în cele din urmă, conform unor surse autorizate, R. Ivan s-a transferat la Arad. “UTA este un club mare cu tradiție, mulți suporteri și mă bucură că interesul lor pentru mine. Sper să dau tot ce este mai bun și să pun umărul la promovarea în Liga 1”, a declarat Răzvan Ivan. În ceea ce privește cluburile, negocierile sunt încheiate, mai rămâne doar ca fotbalistul să-și pună semnătura pe contractul oferit, lucru ce pare o formalitate, jucătorul dorind să facă pasul spre eșaloanele superioare, mai ales că la Alba Iulia situația este tulbure din punct de vedere financiar.
*Cedat pentru 12.500 de euro
După numai șase luni petrecute în “alb-negru”, juniorul Răzvan Ivan se dovedește o investiție prolifică pentru divizionara terță Unirea Alba Iulia, vânzarea sa acoperind o parte din restanțele accumulate în tur. Echipa din Cetatea Marii Uniri a investit în fotbalistul în vârstă de 19 ani suma de aproximativ 7000 de lei, reprezentând indemnizația de formare datorată clubului Viitorul Argeș “Alexandru Duminică”. Fotbalistul originar din Pitești a ajuns în această vară la formația din Cetatea Marii Uniri, la sugestia antrenorului Mihai Manea, implicat fiind și Armando Popescu, managerul general al Unirii Alba Iulia, și a impresionat prin evoluțiile sale în eșalonul terț, fotbalistul fiind golgheterul „alb-negrilor” în prima parte a campionatului, cu 4 reușite. “Mă bucur că am apucat să joc pentru Unirea Alba Iulia și le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit. Îmi pare rău că nu pot rămâne să ajut echipa, dar le doresc multă baftă foștilor mei colegi și sper ca pe viitor să ne revedem cu bine. Unirea Alba Iulia este echipa la care am avut cele mai multe realizări până acum”, a mai menționat R. Ivan, ce a debutat în acest sezon la nivelul seniorilor și poate acoperi două posturi în defensivă: flancul drept și zona centrală.
Acesta a strâns 30 de jocuri internaționale în “tricolor”, la diverse generații ale României, avându-i coechipieri printre alții pe R. Baicu (U Craiova), Screciu (Genk), Manolache și Safer (FC Groningen-Olanda). Tânărul jucător a fost testat în toamnă de Concordia Chiajna, echipă cu care s-a și pregătit pentru o săptămână, evoluând chiar și într-un meci amical cu Dinamo. Răzvan Ivan a evoluat în ultimele 6 luni la Alba Iulia, după ce în vară s-a pregătit cu echipa secundă a campioanei CFR Cluj, venind de la Centrul „Tricolor 11” de la Tg. Mureș. Ivan a început fotbalul la LPS Pitești, în 2012 a trecut la Viitorul Argeș, petrecând doi ani la Centrul de Excelență “Tricolorul 11” de la Tg. Mureș. A fost aproape să ajungă la FC Argeș, însă “vulturii” nu au vrut să achite indemnizația de formare, dar și în vară la CFR Cluj, la echipa secundă, dar echipa din “Gruia” nu a fost fermă (perioada a coincis cu frământările interne din curtea campioanei), lucru de care a profitat Unirea Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan