DGASPC Alba: Model unic de bilet de călătorie gratuită în transportul interurban, pentru persoanele cu handicap. Categoriile de beneficiari
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba informează, persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap de pe raza județului Alba, că Hotărârea de Guvern nr. 1017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, stabilește un model unic de bilet de călătorie gratuită care poate fi utilizat pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți, astfel încât călătoria dus să se poată efectua cu un tip de transport interurban și cu un operator de transport, iar călătoria întors cu alt tip de transport, respectiv cu alt operator.
Practic, biletul de călătorie gratuită poate fi folosit atât la transportul interurban pe calea ferată, pe mijloacele auto tip microbuz, autocar, cât și naval, pentru persoanele cu handicap, asistenții personali și însoțitorii acestora, cu oricare din mijloacele de transport interurban, fără ca aceștia să fie condiționați de tipul biletului. Orice persoană din aceste categorii poate pleca cu autobuzul către o destinație și se poate întoarce cu trenul, de exemplu.
Același act normativ stabilește că operatorii de transport interurban pot presta serviciile de transport pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai în baza convenţiilor încheiate cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, conform noilor prevederi legale – Hotărârea de Guvern nr. 1017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, eliberarea biletelor de călătorie gratuită se va realiza de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba numai în baza prezentării actului de identitate, în original, a titularului prestațiilor sociale și a cererii persoanei cu handicap, reprezentantului legal sau altei persoane cu împuternicire notarială.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1)-(6) din Legea nr. 448/2006 beneficiază de gratuitatea transportului interurban, în România, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane:
– persoanele cu handicap grav;
– persoanele cu handicap accentuat;
– asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav;
– însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora;
– însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora;
– persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă;
– asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
30 septembrie 2024 | Un an de la inaugurarea Alba Blaj Arena: Competiții voileibalistice internaționale de top, în primul an de funcționare
30 septembrie 2024 | Un an de la inaugurarea Alba Blaj Arena: Competiții voileibalistice internaționale de top, în primul an de funcționare Astăzi, 30 septembrie 2024, se împlinește un an de la inaugurarea Sălii Polivalente Alba Blaj Arena. Pe parcursul acestui an, sala polivalentă a găzduit competiții voleibalistice internaționale de top și a fost casa […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştini
-
Sportacum 3 zile
Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 3-2 (1-1), în Liga 3 | „Roș-albaștrii”, eșec după ce au egalat în două rânduri, într-un meci nebun
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Obiceiuri și superstiții în luna OCTOMBRIE. De ce 1 octombrie e sărbătoarea femeilor şi cum atragi norocul în dragoste
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial