Patru din zece români, penalizați sau criticați de șefi când greșesc – SONDAJ
Patru din zece angajaţi români susțin că au primit critici de la şeful lor atunci când au făcut o gafă/ greşeală, dintre care cei mai mulţi (63,3%) au fost criticaţi între patru ochi, conform unui sondaj realizat de firma de consultanţă UP! Your Service.
Totodată, aproape un sfert dintre angajaţi au fost criticaţi de faţă cu colegii de echipă, iar restul (12,6%) au fost inclusiv penalizaţi pentru greşelile lor, potrivit sondajului. Însă, există şi manageri care au o abordare constructivă atunci când cineva din echipă face o greşeală, potrivit sondajului.
”În total, 47,5% dintre angajaţii români spun că şefii lor nu numai că nu îi critică în astfel de situaţii, dar chiar îi ajută să repare greşeala. Restul de 12,5% dintre respondenţi susţin că nu apar niciun fel de repercusiuni atunci când greşesc”, se arată în comunicat.
Numai 11% dintre angajaţii români au spus că nu au făcut niciodată o greşeală la job, potrivit sondajului. Opt din zece angajaţi îşi recunosc imediat greşeala şi încearcă să o remedieze, cu sau fără sprijin, 2% dintre angajaţi se absolvă de vină, în timp ce 1,5% încearcă chiar să ascundă situaţia de colegi sau de superiorul direct.
”Modul în care un manager tratează angajaţii atunci când aceştia greşesc cultivă sau distruge asumarea responsabilităţii din partea lor. Angajaţii care sunt în directă interacţiune cu clienţii trebuie să îşi asume, uneori, responsabilitatea şi pentru greşelile pe care le fac colegii lor, iar alteori chiar şi pentru greşeli ale clienţilor. Dacă o greşeală este pedepsită, se va dezvolta o cultură bazată pe frică şi pe învinuirea altora. O greşeală trebuie imediat reparată, indiferent cine este responsabil, şi trebuie folosită ca oportunitate de învăţare şi îmbunătăţire continuă”, a spus directorul general UP! Your Service România, Elena Călin.
Atitudinea negativă a şefilor faţă de angajaţi atunci când greşesc este cel mai adesea demotivantă, mai ales dacă nici nu primesc apreciere pentru reuşitele lor şi pentru munca depusă.
Aproape un sfert dintre respondenţi susţin că în ultima lună nu au primit deloc apreciere de la şefi, iar alţi aproape 20% spun că nu îşi amintesc să fi primit recent o vorbă bună de la managerul lor. La polul opus, 41% au fost lăudaţi cel puţin o dată pentru performanţele din ultima lună, iar 17,5%, chiar de mai multe ori, potrivit sondajului.
Sursa News.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament
România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului