Paul Muntean, prima achiziție a CS Ocna Mureș | Golgheterul turului Ligii a IV-a, sub comanda lui Mihai Manea
Paul Muntean, golgheterul turului Ligii a IV-a, cu 14 goluri, la egalitate cu R. Mihălțan (Olimpia Aiud), este prima achiziție invernală a CS Ocna Mureș, ultima clasată a Seriei a 4-a din eșalonul terț.
Atacantul aiudean în vârstă de 32 de ani a evoluat în toamnă la Sportul Petrești, liderul eșalonului, dar a acceptat provocarea venită de la “Soda dragă”, revenind sub comanda antrenorului Mihai Manea, cu care a mai colaborat în 2016 la Șurianu Sebeș. “Ne bucurăm că am reușit să-l aducem pe Paul Muntean, fotbalist care ne poate ajuta foarte mult în plan ofensiv. Campania de transferuri rămâne deschisă, mai avem nevoie de jucători”, a precizat Mihai Manea.
Startul antrenamentelor a fost dat joia trecută, iar “Soda dragă” se va pregăti pe plan local până în 10 februarie, când se va pleca într-un cantonament centralizat la Codlea, primul amical fixat fiind cu o zi mai devreme, cu Sticla Arieșul Turda (Seria a 5-a). Atacantul P. Muntean (Sportul Petrești) este prima achiziție anunțată, în schimb mijlocașul M. Domșa a părăsit “Soda”, fiind atras de oferta venită de la CSU Alba Iulia, la fel procedând și Cr. Ivașcu (revenit la Viitorul Sîntimbru). Variantele Trifa, Olălău și Iclanzan nu mai par în acest moment de actualitate, negocierile continuând însă pentru A. Cîmpean și Tineiu (Hermannstad II, ce au mai lucrat cu Manea la Performanța Ighiu) sau Cl. Marcu (Unirea Alba Iulia). CS Ocna Mureș are numai un punct după prima parte a sezonului și vizează o masivă întărire a efectivului, mizând pe 7-8 achiziții, în vederea atacării luptei pentru evitarea retrogradării, în care pornește cu șanse reduse.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO | O nouă performanță pentru tânărul tenismen Vicențiu Stoica: Triumf la „Cupa Hoia” de la Cluj-Napoca
O nouă performanță pentru tânărul tenismen Vicențiu Stoica: Triumf la „Cupa Hoia” de la Cluj-Napoca O nouă performanță a tânărului tenismen Vicențiu Stoica. Sportivul de la Tenis Club „SUN” Alba Iulia, care nu a împlinit încă 8 ani, a câștigat turneul „Cupa Hoia” de la Cluj-Napoca. Competiția s-a desfășurat sâmbătă, 22 februarie 2025, la Baza […]