Acţiune a poliţiştilor din Alba: Șoferi prinși și cercetați pentru conducere sub influența alcoolului. Amenzi de peste 120.000 de lei
În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii rutieri din Alba au acţionat pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa alcoolului. Au fost efectuate 536 de testări cu aparatele etilotest şi au fost depistaţi 5 şoferi, care înainte de a urca la volan consumaseră alcool.
În noaptea de 11/12 ianuarie 2019, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop creşterea siguranţei rutiere şi depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule, pe drumurile publice, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
La acţiune, poliţiştii rutieri au fost sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră.
Cu această ocazie, 536 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, dintre aceştia 5 fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În 3 dintre situaţii, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, impunându-se întocmirea de dosare penale.
Totodată, poliţiştii au depistat şi sancţionat 68 de conducători auto care au încălcat alte norme privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de 121.800 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Moldovan David Marius, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș a obținut locul III la Olimpiada Națională de Geografie
Moldovan David Marius, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș a obținut locul III la Olimpiada Națională de Geografie Premiul al III-lea la Olimpiada Națională de Geografie a fost obținut de către elevul Moldovan David Marius care învață la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș. Citește și: Popa Vlad Petru, de la Școala Gimnazială […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare