Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Curier Județean

Multe accidente pe pârtiile de la Arieșeni și Șureanu: Schiorii au suferit traumatisme, luxații și fracturi

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Salvamontiştii au intervenit, primele două zile din noul an, în 71 de cazuri semnalate prin Dispeceratul Naţional Salvamont, cele mai multe înregistrându-se în Alba (15 apeluri), Predeal (14), Sinaia (8) şi Buşteni (6), dar şi în majoritatea zonelor montane din ţară.

Pe pârtiile de la Arieșeni și Șureanu nu au existat cazuri grave, ci doar fracturi, luxații și alte traumatisme. Cele mai multe au avut loc la Arieșeni. Sunt considerate cazuri obișnuite pe pârtie.

S-au primit şi 24 de apeluri prin care se solicitau informaţii despre starea pârtiilor, diferite zone montane şi trasee turistice, precizează sâmbătă Salvamont România pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, prima zi din anul 2019 se caracterizează „printr-un număr foarte mare de turişti pe munte, dar şi un număr îngrijorător de mare de accidente şi intervenţii”.

În aceste zile de vacanţă, peste 400 de salvamontişti vor rămâne zilnic la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Comuna Ciugud, „în UNIRE stă PUTEREA”: Peste 200.000 de lei ajutor pentru semenii din Galați, afectați de inundații

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Comuna Ciugud, „în UNIRE stă PUTEREA”: Peste 200.000 de lei ajutor pentru semenii din Galați, afectați de inundații Contribuția oamenilor cu suflet mare din satele comunei Ciugud, o companie de construcții din județul Alba, precum și o decizie a Consiliului Local, a rezultat în strângerea a peste 200.000 de lei ce urmează să fie oferiți […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea