Angajații primăriilor și consiliilor județene ar putea beneficia de decontarea navetei
Chiar dacă pachetul salarial a devenit motivant pentru funcționarii din primării, parlamentarii vor să mai acorde un beneficiu acestei categorii profesionale – decontarea navetei. Proiectul de modificare a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 este în dezbatere publică la Camera Deputaților.
Argumentele din expunerea de motive a proiectului sunt legate de numeroasele cazuri de funcționari din primării care nu își au domiciliul în localitatea în care se află postul, fiindu-le necesară naveta cu microbuze sau autobuze interjudețene. Prin comparație, din bugetul primăriilor se decontează naveta pentru cadrele didactice și angajații din învățământ si asistență educațională din aceleași zone, se arată în expunere, astfel că și funcționarii din primării ar trebui să beneficieze de egalitate de tratament.
Sumele vor fi asigurate dn bugetul primăriilor și al consiliilor județene respective, dar și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, mai prevede proiectul.
Cuantumul și modalitatea de econtare vor fi stabilite de ministerul Dezvoltării și vor fi aprobate apoi prin hotărâre de guvern.
Până la data de 12 decembrie, proeictul de lege inițiat la Camera Deputaților va aștepta avizele de la Guvern și de Consiliul Legislativ, apoi va fi supus la vot.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan