Rămâi conectat

Actualitate

SONDAJ: 74% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită. Ei ar prefera un guvern tehnocrat şi un preşedinte cu „mână de fier”

Ziarul Unirea

Publicat

în

În mare parte, românii sunt dezinteresaţi de politică, au încredere în Armată, preferă ca ţara să fie condusă de un guvern tehnocrat şi de un preşedinte cu „mână de fier” şi, deşi cred că Europa şi România merg în direcţii greşite, majoritatea spun că situaţia economică a familiei lor este una foarte bună. Acestea sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Inscop Research.

La sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani și au fost intervievaţi oameni din fiecare judeţ al ţării şi din fiecare sector al Bucureştiului.

Majoritatea românilor, mai exact 74% dintre cei care au răspuns, consideră că România merge într-o direcţie greşită şi 19% cred că înspre una bună.

Despre direcţia Europei, românii consideră – în proporţie de 40% – că direcţia este una bună, şi în proporţie de 43%, că aceasta este una greşită.

La nivel general, românii văd situaţia generală din România ca fiind una proastă sau foarte proastă – în proporţie de 72%. Alţi 23% o văd ca fiind bună.

Din punct de vedere economic, peste 70% dintre respondenţii din România consideră că situaţia economică actuală a ţării lor este proastă (57%) sau foarte proastă (16%). Sub un sfert dintre cei chestionaţi evaluează pozitiv situaţia economică a României.

Peste jumătate dintre români evaluează situaţia financiară a familiei lor ca fiind bună (57%) sau foarte bună (4%), iar 35% apreciază ca familia lor se află într-o situaţie financiară proastă (30%) sau foarte proastă (5%).

Printre principalele probleme ale tării menţionate de români se numără: inflaţia/costul vieţii de zi cu zi (aleasă ca variantă de răspuns din cele trei posibile de către 69% dintre cei chestionaţi), situaţia economiei (59%) şi costul energiei (53%). Topul problemelor cu care se confruntă, în viziunea respondenţilor, România este completat de: nivelul taxelor si impozitelor, respectiv lipsa locurilor de munca. Schimbările climatice, imigraţia şi terorismul se numără printre problemele cel mai rar menţionate de români.

Încrederea în instituţii a fost măsurată pe o scală specială, cu acordarea de note de la 1 la 5 în care 1 înseamnă foarte multă şi 5 foarte putină. Instituţia în care au cea mai multă încredere românii este Armata. Şi Poliţia beneficiază de un grad de încredere destul de ridicat în rândul populaţiei studiate.

Dintre instituţiile politice româneşti enumerate, Preşedinţia şi autorităţile locale se bucură de cea mai mare încredere. Partidele politice şi celelalte instituţii centrale, Guvernul şi Parlamentul, sunt privite mai degrabă cu neîncredere de către români.

Încrederea românilor în justiţie este mai mare decât încrederea în alte institutii fundamentale precum Parlamentul sau Guvernul, un număr semnificativ de respondeţi aleg răspunsul moderat, acordând nota 3 pe scala de la 1 la 5 în ceea ce priveşte încrederea în acest caz.

Per ansamblu, românii sunt mai degrabă dezinteresaţi de politică: 19% dintre respondenţii români se declară deloc interesaţi de politică, 31% nu prea interesaţi, iar 28% oarecum interesaţi. Doar 7% sunt foarte interesaţi de politică, respectiv 14% – destul de interesaţi.

Pentru jumătate dintre români este foarte important să trăiască într-o ţară guvernată în mod democratic. Puţin peste 10% au ales variantele de răspuns 1 şi 2, ce corespund unei importanţe scăzute.

49% dintre români consideră că ar fi util pentru ţara lor un „conducător cu o mână de fier” iar aproximativ 60% ar prefera ca ţara să aibă un conducător/ preşedinte care să îşi asume rolul de mediator în societate.

42% dintre români consideră că ar fi bine ca o echipă de specialişti (tehnocraţi) să se ocupe de guvernarea ţării iar respondenţii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte sporirea puterii forului legislativ din ţara lor.

Românii sunt de acord cu un intervenţionism sporit al statului în economie. Astfel, 70% din populaţia României este de părere că statul ar trebui să intervină mai mult în economie, iar 63% sunt de părere că statul ar trebui să taxeze mai mult bogaţii și că diferenţele între veniturile oamenilor ar trebui să se micşoreze.

Aproximativ o treime atât dintre respondenţi sunt de acord cu limitarea anumitor drepturi şi libertăţi individuale în cazul unor ameninţări puternice la adresa securităţii naţionale. De asemenea, românii evaluează pozitiv eforturile ONU pentru menţinerea păcii şi garanţia de securitate oferită de NATO ţărilor membre.

Sursa: romaniatv.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea