FOTO, VIDEO| Mina de aur Haneș din comuna Almașu Mare. Imaginile dezastrului din Apuseni

Azi – mâine sunt aproape două decenii de când au murit minele din zona Zlatna – Almașu Mare. Minerii, care au mai apucat, trăiesc din pensie. Pe lângă ei, și nepoții, cei care nu au luat calea pribegiei, prin lumea largă. Satele se împuținează, natura își recucerește teritoriul. Peste tot, case faine, făcute pe vremea mineritului de aur, pe care acum sunt lacăte. Bătrânii rămași acasă, trec dincolo, unul câte unul.

Falsul entuziasm în care a fost ambalat șocul închiderii minelor din România, din 1997 încoace, cum că minerii care au scormonit toată viața lor prin măruntaiele pământului vor deveni investitori ecologici de suprafață – care cu pensiuni, care cu valorificarea laptelui sau a fructelor de pădure – a fost asasinat repede de evidențe.

Pensiuni nefinalizate, altele cu lacătul pe ele, pescării secate, case mândre, părăsite. Copii foștilor mineri au pribegit prin lume și și-au făcut rosturi mai bune. Se întorc la Almașu să le mai dea câte o mână de ajutor bătrânilor rămași acasă, la fân, la culesul prunelor pentru țuică, la tăiatul porcului, iarna.

În ziua când am urcat sus la Almașu Mare, la mina Haneș, prea puțini oameni am întâlnit în cale. Mai dese au fost basculantele grele care făceau un dute-vino, pe un drum greu încercat, spre carierele de piatră ce au împânzit munții. Sus, la mina Haneș, în clădirea fostei cantine, a clubului, s-au aciuat oamenii fără adăpost. Au făcut copii, mulți, și-au pus antene parabolice, au și curent electric. S-au adunat toți ca la urs când am trecut pe lângă ei pentru că arar mai urcă o mașină spre gura minei Haneș. De intrarea în mină am dat urmând semnele selenare: apa gălbui-verzuie, lipsa vegetației și teritoriul scurmat în căutarea fierului vechi. Fără prea mari investiții în recuzită, un regizor cu fantezie poate face aici un film de groază, gen ”sfârșitul lumii”.

În clădirile în care odată minerii se schimbau pentru intrarea în șut, în cele pentru birouri, în atelierele și magaziile din jurul intrării în mină – din care, să ne înțelegem, au rămas în picioare doar pereții și cu puțin noroc, acoperișul –  este depozitat fân iar iarna își găsesc animalele culcuș. Deși apa de mină a omorât vegetația în calea sa, nămolul și răcoarea sa atrage constant purceii crescuți la un adăpost încropit puțin mai sus, pe un deal. Invincibili parcă în fața pestei care i-a redus la tăcere pe alți sute de mii de confrați din țară, purceii de la Haneș se scaldă cu haznă în nămolul cu suspensii metalifere, adus de apă din mină.

Niște purcei de aur, mi-am spus, ca simplu spectator. Niște purcei într-adevăr de aur, pentru proprietari, judecând că aceasta ar fi printre singurele lor surse de venit, după moartea mineritului. Poluare cu ape de mină există aici de sute de ani, de când se practică mineritul. De peste 50 de ani tot curs apele scurse din mine, prin satele Almaşu Mare şi Nădăştia. Apa ajunge în Geoagiu şi apoi în Mureş.

*Mic necrolog la gura cavoului Haneș

Cam prin 2003 a murit și baia Haneș, după o scurtă perioadă de comă, de zbateri sindicale, de declarații politice absolut inutile pentru ortaci. În 2006  a fost lansată în dezbatere de mediu închiderea și ecologizarea minelor Valea Babii (Almașul Mare); Haneș Inferior, Almaș, Larga, Iazuri 1 și 2 (Almașul Mare și Zlatna); Haneș superior, Muncăceasca, Stănija, Podul Ionului, Breaza, Valea Dosului, Cheneș (Almașul Mare, Zlatna).

În 2009, SC Conversmin SA Bucureşti a scos la licitaţie lucrările propriuzise de închidere şi ecologizare (conservare) a perimetrului minier Zlatna, cu termen de finalizare 2 ani de la atribuirea lucrării. Lucrarea a fost câştigată de Minvest Deva. Până prin 2013 au tot fost executate lucrări de ecologizare iar în  Haneş şi Larga au fost zidite intrările în mine. Pe halda de steril din apropierea Haneșului cresc, firavi, mesteceni rari, meniți să fixeze dealul ca să nu o ia la vale cu apa de ploaie.

În 2012, prin Hotărâre de Guvern, au fost trecute în proprietatea Primăriei Zlatna galeria subterană transversală de la Haneş, casa maşinii de extracţie din puţul Haneş inferior, linia de cale ferată Haneş-Larga în lungime de 2,8 km şi maşina de extracţie din puţul Haneş inferior.

Primăria Zlatana intenţiona să transforme zona într-un punct de atracţie turistică, unul dintre obiective fiind chiar vizitarea unei galerii miniere. Între timp, cei 2,8 km de linie ferată între Haneş şi Larga au dispărut, gurile de mină au fost zidite iar maşina de extracţie, datând din 1936, a fost descompletată. Cei 89 de stâlpi din fier ai furnicularului ce duce de la minele Albini – Haneș la Zlatna s-au… topit. Acum, foștii mineri sunt cu adevărat ”eco” și pot prospera, așa cum li s-a recomandat ani de-a rândul, de la București, umblând prin pădure după mere pădurețe. Trist!

*Dacă se redeschide Haneșul, sunt primul la gura minei!

Aurel D. este din Almașu Mare. Are 50 de ani. Acum lucrează pentru o firmă din Balomir. Își aduce aminte de anii munciți ”pe baie” de parcă au fost ieri:  ”În Haneș coboram 160 de metri în jos, cu colivia din lemn. În con, în partea cealaltă, era depozitul de exploziv. Acolo ducea altă galerie, dincolo de deal, în Valea Babii. Eu am prins din 1986, până în 1988. La 17 ani am intrat în mină. Am făcut profesionala, m-a prins Revoluția în armată, apoi m-am căsătorit și m-am mutat la București, unde am stat 17 ani. Aici la Haneș e betonată galeria. Au lăsat să se scurgă din mină apa, că acum sunt inundate toate galeriile, e plin de apă jos. Mai sus e conul de surpare, la Meteșani.

Acolo s-a dus pământul în jos, a umplut galeriile. S-au surpat suitoarele, cu care scoteau minereul din abataje și îl puneau în funiculare. (…). Prima masă era la cantină, înainte de intrarea în șut. Apoi mâncam în mină. Am prins și schimb de șase ore, și de opt. Minerii care veneau de la Zlatna intrau pe partea cealaltă. Cu colivia coboram și din 40 în 40 de metri erau orizonturile de lucru. Aveam lămpi de carbid. Eu am făcut profesionala în Zlatna și era obligatoriu atunci să lucrezi după, 5 ani, ori la uzina de preparare din Zlatna, ori în mină.

Mi-a dat negație de la uzină și am venit la mină la Haneș. Prima dată am lucrat cantonier la Dealu Cornului, la funicular. Mă uitam să nu fie blocate rolele, să nu se ciocnească corfele cu minereu. Dacă se dădea alarma opreai repede funicularul. Trebuia să spui exact între care piloni era blocat și veneau revizorii.

Am prins și când au sărit de pe roți, veneau corfele cu viteză în jos. se bufneau una de alta și picau câte 10-15 jos. Cam 120 de vagoneți erau pe tură, de aici din Haneș până în Zlatna. Veneau repede cu buldozerul și recuperau minereul căzut pe jos. Taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, a lucrat 41 de ani aici pe buldozer. Rădea tot minereul căzut, pe dealuri și pe văi. Sterilul îl aruncau pe haldă. Eu am făcut un curs de calificare și am venit pe mină. Pe baie făceai mai mulți bani decât la canton. Am intrat în mină cu un salariu, de început, de 1600 de lei. Erau bani, nu glumă. În baie am lucrat numai pe locomotivă, la 160 de metri în adânc.

Erau locomotive cu acumulatori. Le băgam în stație, le încărcam și umblam cu ele. Vagoneții erau scoși cu colivia la suprafață. Erau două lifturi. Cărau de aici și cu mașinile, și cu furnicularul, ziua și noaptea. Era mult minereu… S-a și murit pe rupte de silicoză. Se pușca în mină cu capse și trotil. Cu picamerul se spărgeau bolovanii rupți de explozie, în mină. Aveau și măști, dar și le dădeau jos, că se sufocau cu ele pe față.

Nu știu cum e iadul celălalt, dar în ăsta am fost… Dar nici cei de la uzina de preparare din Zlatna nu au dus-o mai bine. Când dădeau drumul la gaze pe horn, li se găureau ștrampii femeilor care treceau, prin oraș, pe stradă, de la acidul sulfuric. Îți dădea un gust dulceag în gură fumul ăla. Nu mi-a plăcut acolo. (…) Înainte să închidă, au scos din mină tot ce se putea scoate, din fier – mașini de extracție, șine. Nu mai poți da din Haneș în Larga că-i tot apă și nămol, galiță de-asta. (…)

Tata lui tata, moșu adică, avea autorizație de mergea pe dunga văii și scotea din apă pietrișul, să caute aur. Și acum au început să excaveze unii, pe apa ce vine de la mină. Au găsit, n-au găsit… Ei zic că nici motorina consumată nu și-au scos-o. (…) Și ziceți că se redeschide mina? Trebuie scoasă apa toată, nămolul, trebuie băgate la loc linii, traverse… Dar dacă se redeschide mina, eu sunt primul aici la gura minei! Mecanic pe locomotivă vin, că mecanic pe locomotivă am fost în mină!”

Cumnatul său, Petre N., a lucrat la suprafață, ca fochist la centrala termică. Are 43 de ani. ”Dealurile astea sunt toate găurite, vă dați seama că sunt pline de apă, toate. Le ține piatra. A fost unii de la București, de vreo doi ani. Au zis că numai un kilometru au putut înainta pe galerie. Cu măști, echipați. Sunt 5 kilometri, de toți, până la ieșirea în Larga. Mai demult, bătrânii ziceau că aurul e totuși la suprafață. Cum arau pe dealuri sus, când coborau cu carele cu grâu secerat, împiedecau roțile și acestea frecau pe piatră. Bătrânii ziceau că se vedea aurul după ce fierul de pe roată freca piatra. Se vedea sclipind pe roată” spune Petre.

*Mina Haneș, aur pentru zonă, aur pentru România

În 1929, pe malul stâng al Văii Turnului din comuna Almașu Mare a fost săpată o galerie transversală principală numită Haneș. Proprietarul acestei a fost ing. Ghergheli, de origine maghiar. Părinții acestuia avuseseră alte mine în jur, înainte de 1918. Baia Haneș are o lungime de 1800 de metri  și peste 20 de filoane.  Minereul de aici este format din pirită, marcasită, blendă, galenă, calcopirită, aur nativ, cuarț și calcită. Filonul 11 a fost cel mai productiv, în aur, din istoria minei.

După descoperirea acestuia a fost nevoie de o uzină de preparare – șteampuri – construită în partea de jos a sectorului minier. Transportul minereului și a sterilului se făcea la început manual, afară din mină, de către vagonetar. Ulterior s-au folosit cai de tracțiune. Odată prelucrat, aurul era depozitat în ”cămara de aur”, respectiv în galeria ”Toți sfinții” din vecinătate. La naționalizarea din 1948 s-a confiscat cantitatea de 80 kg de aur, scos într-o singură lună din baia Haneș. Și după venirea comuniștilor la putere a continuat extracția și prelucrarea minereurilor din această mină.

Evacuarea apelor din galerii se făcea cu pompe de mare putere, antiacide. Aerajul din mină se făcea cu ventilatoare puternice însă în 1970 s-a săpat un puț care comunica cu suprafața, pentru evacuarea aerului viciat din mină. Din cauza concentrației mari de siliciu din subteran, între 1960-1970 numeroși mineri s-au îmbolnăvit de silicoză. În 1973 lucrau la mina Haneș și alte două mine mai vechi, din vecinătate –  mina Almaș (fostă Albini) și mina de pe Valea Babii 713 de oameni, din care 13 erau femei.

În 1954 s-a înființat colonia de muncă forțată  de la Breaza. Deținuți de drept comun dar și cei care s-au opus instaurării regimului comunist în România au fost aduși aici să-și ispășească pedeapasa, muncind la minele Haneș și Albini.

În 1958 s-a construit colonia pentru deținuți de la Albini. Deținuții au făcut aici muncă silnică, până în 1962, când au fost retrași. Au rămas să scormonească în măruntaiele pământului, după aur, oamenii din zonă. Tributul plătit: peste 200 de mineri au pierit în urma îmbolnăvirilor cu silicoză.

Concentratul de aur extras de la Haneș era trimis în țară, la Baia Mare. Târnăveni, Năvodari și la Ampelum Zlatna. Toate moarte acum, după ce au fost închise și vândute pe bucăți la fier vechi. Pentru că minereul extras era în cantitate din ce în ce mai mare, s-a optat pentru transportarea acestuia cu funicularul, pe lângă autocamioane, jos, în Zlatna.

Astfel, funicularul a fost întins pe 12 kilometri și a fost susținut de 89 de piloni, pe traseul Albini – Haneș – Zlatna. A fost inaugurat în anul 1959, în cinstea zilei de 23 August, Ziua Națională a României, pe timpul conducerii comuniste, sub președinția lui Nicolae Ceaușescu. Funicularul era deservit de 150 de cantonieri și într-un schimb de 8 ore se transportau câte 300 de vagoneți a 800-1000 kg/vagonet. Uzina de preparare de la Zlatna (inaugurată tot în 1959) și funicularul au funcționat până în 2003, la închiderea minei de la Haneș. (Referințe: Emilian Achim, Fântâna de Aur, Studiu monografic al comunei Almașu Mare).

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI