FOTO: S-au făcut primele probe de lumini, pe Podul Unirii din Alba Iulia
Podul Unirii, construit din metal și sticlă, ce face legătura între Monumentul Marii Uniri și Catedrala Reîntregirii, este foarte aproape de finalizare. Sâmbătă seara s-au făcut primele probe de lumini, după cum a anunțat deputatul Florin Roman, pe rețeaua de socializare:
”In aceasta seara, impreuna cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, cu președintele Consiliului judetean Alba, Ion Dumitrel, și cu arhitectul Nelutu Strajan am asistat la primele simulări de pornire a iluminatului pe podul ce face legătura între Monumentul Unirii și Catedrala Încoronării. Podul lung de 140 de metri și lat de 6 metri, o sa fie ceva spectaculos. Practic, podul leagă “Axa țării”. Vor fi multe surprize plăcute, pentru cei care vor sa sărbătorească Centenarul Marii Uniri, in capitala de suflet, Alba Iulia. Și fiind vorba de surprize, extrem de frumoase, va așteptăm sa sărbătorim impreuna ziua naționala și sa ne bucurăm impreuna! Pentru ca toate lucrările vor fi terminate la timp”, a scris Florin Roman.
Podul este construit din metal, partea de călcare va fi din lemn tehnic, iar pe margini va avea două culoare de sticlă. Totodată, în două zone în care podul se va sprijini de bastioane, se vor amenaja spaţii iluminate unde Muzeul Unirii va amplasa periodic piese care pot fi expuse în aer liber. Acesta va avea o lungime de 150 metri şi o lăţime de 6 metri.
Podul va avea o grosime de 50 de centimetri şi va fi armat astfel încât să susţină sute de persoane care ar sta pe el în acelaşi timp, aşa cum autorităţile se aşteaptă deja să se întâmple la 1 Decembrie 2018, când va fi aniversat Centenarul Marii Uniri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan