Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Criza culturii generale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Mâine este ziua în care îl aniversăm pe Mihai Eminescu. La 15 ianuarie 1850 se năştea la Ipoteşti (Botoşani) cel mai mare poet român, un spirit romantic dar şi un aspru şi lucid critic al vremii sale. Dar câţi dintre noi îşi mai amintesc astăzi de Eminescu indiferent de ipostază? Şi nu doar Eminescu „beneficiază” de această uitare. Noroc cu cele câteva acţiuni care se organizează în şcoli, biblioteci publice sau cu evenimentele organizate de membri ai asociaţiilor culturale care, nu trebuie să evităm adevărul, sunt în majoritatea lor covârşitoare oameni în vârstă. Dacă privim publicul, puţin, pe care-l adună evenimentele culturale vedem că el este format din copii, adolescenţi şi vârstnici. „Pentru că ei au timp!”, veţi spune. Chiar aşa? Doar despre asta să fie vorba? Câţi dintre noi au mai citit în ultima vreme o poezie (oricare nu numai din creaţia eminesciană) sau au avut dispoziţia necesară pentru lectură în general? Nu doar timpul sau dispoziţia ne lipseşte. Oricâte probleme am avea de rezolvat zilnic, oricâte griji ne-ar apăsa (şi ne apasă destule!) nu ele sunt singura explicaţie. Divertismentul uşor, înţelegând prin „uşor” nu doar accesul facil ci mai cu seamă substanţa lui, este dăunătorul principal. Şi nu s-a inventat încă spray-ul pe care să-l pulverizăm şi să scăpăm de el. S-a inventat, ce-i drept, telecomanda dar necazul e că nu prea sunt posturi care să fi scăpat de el.
Mediocritatea, submediocritatea, golănia, hăhăiala, spălarea rufelor în public, pipiţele cu înfăţişare trasă la indigo ridicate la rang de vedete… sunt omniprezente şi agresive prin manifestare. Nu ne aşteptăm de la ele la cine ştie ce bagaj de cultură generală. Ne aşteptăm însă la mai mult discernământ de la producători. Ratingul nu înseamnă neaparat exploatarea prostiei. Culmea e că nici măcar programele de ştiri nu sunt ferite de invazia pseudoprofesionalismului. Lipsiţi de cultură generală dar şi presaţi cumplit de dorinţa de a fi primul care anunţă cine ştie ce, reporterii fac deseori grave confuzii, vorbesc o limbă română aproximativă sau pur şi simplu nu înţeleg de fapt nimic din ceea ce transmit şi rezultatul se vede. Un exemplu simplul dar foarte grav este cel al prezentării numelor de locuri sau oameni nu în varianta lor română (care există de cele mai multe ori), ci în varianta originală sau eglezită, că aşa suntem mai şmecheri. Nici măcar bietul Tutankhamon, un personaj istoric atât de celebru încât este greu să dai peste cineva care să nu fi auzit de el nu a scăpat nebotezat. El este acum Tutankhamun. Hanovra este acum Hanover, că este mai cool!
Înţeleg nevoia de specializare, dar tendinţa de a reduce drastic orele alocate materiilor de cultură generală sau de a le trece la „Opţionale” mi se pare o crimă culturală. Dar este o crimă care are efecte dezastruoase asupra noastră ca naţie. „Logica”, de exemplu, se predă doar un an, la liceu, şi doar o oră pe săptămână. Prea puţin pentru crearea abilităţilor de înţelegere sau construire clară a unui raţionament. Cu alte cuvinte nu suntem învăţaţi să ne conducem, corect gândirea. Iar dacă nici nu citim… Lipsa culturii face, de exemplu, ca electorii să ştie foarte puţine despre politică şi să facă alegeri greşite pe care apoi degeaba le mai regretă. Dar poate că tocmai acesta este scopul ascuns: să nu fie marea masă a cetăţenilor capabili să înţeleagă un fenomen, o situaţie, o acţiune în esenţa ei, să poată fi manipulaţi, controlaţi, coordonaţi.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea