Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

Unirea cea Mică la Şcoala „Mihai Eminescu” Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ca în fiecare an, Şcoala „Mihai Eminescu”, sub coordonarea conducerii: prof. Rodica Marinescu – director şi înv. Nicolae Radu – director adjunct, a organizat manifestări omagiale dedicate sărbătoririi Unirii Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859. De această dată, elevii claselor a V-a şi a VIII-a, îndrumaţi de prof. Miruna Furdui, au pregătit un moment liric.

Mai întâi, pe imaginile selectate de prof. Daniel Boian şi prezentate în aplicaţia PowerPoint, câteva eleve au expus premisele înfăptuirii Unirii Principatelor, pornind de la contextul istoric european până la recunoaşterea internaţională a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea Moldovei şi Ţării Româneşti şi constituirea statului român modern. Apoi, copiii au recitat poezii din lirica naţională, dar şi creaţii proprii pe această temă. Evenimentul s-a încheiat printr-un moment muzical asigurat de Corul „Speranţa”, dirijor prof. Elena Popa. La activitate au participat elevi şi cadre didactice, inclusiv directoarea Rodica Marinescu.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

(R.G.) 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai Ioana Bogățan: „Festivalul și publicul suferă de fapt pentru că, de multe ori, trebuie să renunțăm la anumite spectacole deoarece nu avem săli cu dotările tehnice de care este nevoie” În luna mai, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea