Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Ajutorul pentru încălzirea locuinței mai poate fi solicitat până la data de 15 octombrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ajutorul pentru încălzirea locuinței mai poate fi solicitat până la data de 15 octombrie.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat, după cum stabilește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, de către persoanele singure, dar și de către familiile cu venituri mici, de principiu, pentru locuința din actul de identitate și pentru sistemul principal de încălzire.

În contextul în care persoanele care nu pot plăti integral toate cheltuielile legate de încălzirea casei în sezonul rece mai au la dispoziție mai puțin de o săptămână pentru a depune cererile pentru obținerea unui ajutor bănesc din partea statului, prezentăm astăzi cele mai importante informații legate de ajutorul pentru încălzirea locuinței din acest an.

1. Termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorul bănesc de la stat este, în mod obișnuit, data de 15 octombrie. Totuși, autoritățile locale primesc cereri și după această dată, dar solicitanții ce vor depune solicitările după această dată vor primi mai puțini bani de la stat. Mai exact, ajutorul se acordă începând cu luna în care a fost depusă cererea, dar cu condiția ca aceasta să fie depusă până în data de 20 a lunii, altfel ajutorul se primește din luna următoare depunerii solicitării.

2. Actele necesare solicitării ajutorului de încălzire a locuinței. Ajutorul bănesc din partea statului se poate obține pentru perioada rece a anului, adică pentru intervalul cuprins între luna noiembrie și luna martie a următorului an. Pentru a obține acest ajutor, persoanele sau familiile cu venituri reduse trebuie să transmită autorităților locale, pe lângă o cerere, mai multe acte, inclusiv o declarație pe propria răspundere, acte din care să rezulte structura familiei și acte care să dovedească veniturile realizate.

3. Totuși, există și persoane care nu pot solicita ajutorul de încălzire a locuinței în acest an. Mai exact, nu pot depune cereri persoanele care nu îndeplinesc condiția unui nivel maxim al venitului lunar, cele care dețin o serie de bunuri mobile sau imobile și cele care nu au domiciliul sau reședința stabilită în locuința pentru care solicită ajutorul bănesc. Condițiile privind venitul solicitantului ajutorului de încălzire variază, potrivit actului normativ care stabilește acordarea ajutorului, în funcție de modul în care se face încălzirea locuinței și de tipul beneficiarului, respectiv dacă acesta este o persoană singură sau o familie.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea