Minor din Șona, prins conducând fără permis un ATV neînmatriculat/ Vârstnic din Teiuș – băut la volan
La data de 07 octombrie 2018, poliţiştii Secţiei 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acţionau pe DJ 107 V, în apropriere de localitatea Alecuş, l-au depistat pe un minor de 17 ani, din comuna Şona, în timp ce circula cu un ATV fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca autovehiculul să fie înmatriculat sau înregistrat în circulaţie.
Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 7 octombrie 2018, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Teiuş, în timp ce acţionau pe strada Ştefan cel Mare din oraş, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Teiuş.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2024. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale