Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Transportul de persoane ar putea fi oprit în toată țara după Referendum, dacă anumite modificări nu vor fi adoptate

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Transportul rutier de persoane va fi oprit în toată țara după Referendumul din 6 şi 7 octombrie şi vor fi proteste la Guvern în cazul în care modificările privind transporturile rutiere vor fi adoptate în forma actuală, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Acesta a precizat, totodată, că autorităţile abilitate pot stabili dacă organizaţia pe care o reprezintă, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), deţine monopolul de care vorbeşte ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

„Înţeleg că domnul ministru Şova (ministrul Transporturilor, n.r.) a insistat asupra faptului că noi deţinem un monopol. Ce înseamnă monopol dacă sunt organe abilitate care pot constata dacă este vorba despre monopol, dacă firme care au respectat caietul de sarcini şi atribuire şi punctaj s-au înscris şi au câştigat înseamnă monopol, atunci domnia sa trebuie să sesizeze organele abilitate ale statului. În acelaşi timp, acest nou program de transport se vrea făcut şi pentru transportatorii români, trebuie să avem timpul necesar de a achiziţiona aceste noi autobuze. Altfel, nu avem cum. Nimeni nu ne va produce în momentul de faţă, în 4 – 5 luni de zile 1.000 – 1.500 de autobuze. Deci, pentru a putea participa şi câştiga această atribuire trebuie să avem autobuze noi. Nu avem nimic împotrivă, dar daţi-ne timpul necesar. Sau haideţi să discutăm”, a spus Ştefănescu.

Liderul COTAR a menţionat faptul că un vot majoritar în legătură cu prelungirea termenului până la care se pot face achiziţii de autovehicule noi de transport a fost dat la începutul anului în cadrul unei întâlniri la care a fost prezent şi ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

„Nu poţi să vii cu 4 – 5 luni de zile înainte, cu toate că ministrul Şova, la începutul anului, a promis ferm că va face o prelungire a termenului. Şi nu era numai Ştefănescu de faţă sau membrii COTAR, erau toţi transportatorii de persoane, la Ziua Cargo la Braşov. Atunci, domnia sa a supus la vot şi a zis: „Cine este pentru prelungire?”. Toată lumea a ridicat mâna şi a votat pentru prelungire… Nu s-a spus să facem adresele către minister şi le voi aproba şi fac prelungirea programului de transport, ne-a spus ministrul. Acum vine domnia sa şi spune „Nu mai îmi convine ! Vreau să facem altfel”. De ce? Nu ştim de ce se ţine dânsul de aceste prevederi. Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar poate undeva, după colţ, cineva stă pitit cu sute de autobuze şi care vrea să participe la licitaţie, dar deja le are cumpărate. Noi nu le avem”, a susţinut Vasile Ştefănescu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă în cele două zile de protest programate, autorităţile nu vor răspunde cererilor venite din partea transportatorilor, oficialul COTAR a precizat că se va ajunge la blocarea totală a transportului rutier de persoane în întreaga ţară.

„Noi am stat două zile în faţa ministrului şi nu s-a întâmplat nimic. Nu ne rămâne decât, dacă domnia sa va încerca totuşi să dea acest Ordin, peste două săptămâni, după referendum, să fim în faţa Guvernului şi concomitent să oprim transportul în toată ţara”, a atenţionat preşedintele COTAR.

La rândul său, prim vicepreşedintele COTAR, Ion Comusi, a declarat că protestele vor fi anulate doar dacă se va retrage proiectul de modificare. „De asemenea, cerem modificarea Legii taximetriei şi a celei care reglementează activitatea ‘rent a car’. Am depus solicitări la Ministerul Transporturilor, în repetate rânduri. Dorim ca activitatea de ‘rent a car’ să fie trecută în administraţia ARR, pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia’, a afirmat Comusi.

Referitor la protestele anunţate de către transportatori, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, marţi, că 325 de firme efectuează în exclusivitate în România, de peste 15 ani, transportul regulat de pasageri, iar în cazul în care reglementările în domeniu rămân la fel o altă firmă autorizată, dar care nu face parte din grupul celor 325, nu va putea să desfăşoare o astfel de activitate.

Şeful de la Transporturi a menţionat că fără această reglementare pe care a iniţiat-o Ministerul Transporturilor, aflată în dezbatere publică, „nici pe următorii 6 ani nu ar trebui ca o altă firmă decât cele 325 să efectueze acest tip de activităţi”.

Câteva zeci de transportatori protestează la această oră în faţa Ministerului Transportului şi solicită autorităţilor eliminarea unui subpunct de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social care prevede modificări în organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.

Traficul este restricţionat în zona Gării de Nord.

Potrivit organizatorilor, la evenimentul programat între orele 9:00 – 15:00 ar urma să participe aproximativ 700 de persoane. De asemenea, 250 de autocare şi microbuze care aparţin patronatelor din domeniul de activitate, privind transportul de persoane din Bucureşti şi din ţară, vor staţiona în faţa ministerului de resort.

Protestele vor continua şi joi, 27 septembrie, în acelaşi loc.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea