Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Marţi, 25 septembrie, pe mai multe străzi din Oarda se SISTEAZĂ serviciul de distribuţie a gazelor naturale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pentru efectuarea unor lucrări specifice, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Oarda, marţi, 25 septembrie, începând cu ora 8.00, după cum urmează: Oarda de Sus – integral şi Oarda de jos – parţial, pe străzile: Biruinţei (între numerele 1–21 şi 2–44 A), Garoafelor (numărul 84 şi numărul 86), Castanului, Dumbrăviţei, Trifoiului, Merişor, Busuiocului, Cocorilor, Lăcrămioarei şi Câmpului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea