Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

O amendă de 3.000 de lei şi cinci avertismente, sunt rezultatete controalelor efectuate de inspectorii ITM Alba în perioada 10 – 14 septembrie 2018. Ei au controlat un număr de 491 de salariaţi

Mondoc Adriana

Publicat

în

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, motiv pentru care, atât la nivel naţional, cât şi în plan teritorial, s-a decis organizarea unei Divizii de Control Muncă Nedeclarată, formată din inspectori de muncă cu experiență în domeniul relațiilor de muncă și care acționează zilnic pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 10.09.–14.09.2018,  în  activitatea de control, sunt redate mai jos.   

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 40

Numar de salariati ai angajatorilor controlati: 491

Din care:

            – femei: 211

             – tineri sub 18 ani: 0

Număr deficienţe constatate:  47

Numar persoane depistate cu „munca nedeclarata”: 0

Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor: 3

Valoarea amenzilor aplicate: 1 amendă –  3000 lei

2 avertismente;

 

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
  • angajatorul nu face dovada comunicării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului in cauza;
  • neplata drepturilor salariale la termenul prevazut in contractul individual de muncă;
  • neacordarea repausului săptămânal;
  • neevidenţierea corectă a timpului lucrat;
  • nu s-a efectuat procedura cercetării disciplinare prealabile în cazul desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă;
  • nu se face dovada achitării drepturilor salariale la data stabilită în contractele individuale de muncă;
  • în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic au fost înregistrate și  transmise  date eronate;

           În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate:            28

Număr deficienţe constatate: 41

Număr de măsuri dispuse :   41

Număr de opriri: 0

Nr. sancţiuni aplicate:  3 avertismente                     

Nr. evenimente comunicate : 0

Nr. evenimente cercetate: 0

Nr. evenimente în curs de cercetare: 4

Principalele deficienţe stabilite în controale :

  • Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
  • Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
  • Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
  • Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
  • Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea