Vreţi să luaţi parte la un record mondial Guinness? Până în 16 septembrie vă puteți înscrie la ”Cel mai mare 100”, de la Alba Iulia
Vreţi să luaţi parte la un record mondial Guinness? Haideți la Alba Iulia la cel mai spectaculos record mondial al Centenarului, alături de familie, prieteni, colegi. Până în 16 septembrie vă mai puteţi înscrie, atât cu clasa din care faceţi parte, cât şi individual sau în grupuri mici de adulţi şi copii – anunță reprezentanții administrației locale.
În această toamnă, în zilele de 29 și 30 septembrie, Asociația 11even din Cluj-Napoca, alături de Primăria Alba Iulia și Kaufland România, organizează un festival de excepție – Bucurie în Mișcare – implicând comunitatea din orașul Unirii pe parcursul celor 2 zile în zeci de jocuri, concursuri și activități care implică mișcarea.
Pentru că în 2018 sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, ne-am gândit să marcăm acest festival printr-un eveniment cu totul special. Ne propunem să strângem mii de persoane, din Alba-Iulia și din alte comunități din Transilvania și împreună să formăm #CelMaiMare100. Acest eveniment va fi organizat în prima parte a zilei de 29 septembrie, în debutul Festivalului Bucurie în Mișcare și va beneficia de prezența unei echipe de evaluare de la Guinness World Records pentru a confirma acest record mondial.
Este un demers excepțional, care poate să rămână pentru mulți ani de aici înainte în memoria copiilor și tinerilor care vor lua parte la #CelMaiMare100!
Proiectul #CelMaiMare100 este realizat de Biroul de Proiectare Străjan din Alba Iulia și acoperă întreaga arie de platou din zona de șant de la Poarta IV a intrării în Cetate. Asociația 11even, alături de partenerii săi, propune acest eveniment în special copiilor și tinerilor, pentru că vrea să-i ajute să învețe altfel despre istoria României și să le arate că și lor le stă în putere să facă lucruri pozitive pentru țară.
Până în data de 16 septembrie 2018 sunt disponibile următoarele variante de înscriere în cadrul evenimentului #CelMaiMare:
Înscrierea claselor primare, de gimnaziu și de liceu din Alba Iulia, din alte localități din județul Alba și din alte județe prin completarea formularului următor: ÎNSCRIERE CLASĂ / ȘCOALĂ
Înscrierea individuală, sau în grupuri mici de adulți și copii prin completarea formularului următor: ÎNSCRIERE INDIVIDUALĂ / GRUP MIC
Note:
Înscrierea claselor de elevi sau a școlilor se va face de către coordonatorul de grup (director de școală, diriginte, profesor). Înscrierea este destinată EXCLUSIV claselor de elevi de gimnaziu și liceu, iar din clasele primare se acceptă doar clase de a III-a și a IV-a. Copiii de grădiniță și din clasele I-a și a II-a pot participa doar însoțiți de părinți și pot fi înscriși în formularul de înscrieri individuale.
Înscrierile se fac în limita planului arhitectural. După înscriere, veți fi contactați de un reprezentant al Asociației 11even pentru a confirma participarea sau prezența pe lista de așteptare și pentru a oferi detalii despre de desfășurarea evenimentului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan