Inspectorii ITM Alba au dat 16 avertimente angajatorilor în domeniul relațiilor de muncă privind munca nedeclarată și securitatea în muncă, în perioada 3-7 septembrie 2018
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, motiv pentru care, atât la nivel naţional, cât şi în plan teritorial, s-a decis organizarea unei Divizii de Control Muncă Nedeclarată, formată din inspectori de muncă cu experiență în domeniul relațiilor de muncă și care acționează zilnic pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 03.09.–07.09.2018, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 41
Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 322
Din care – femei : 106
- Tineri sub 18 ani – 0
Număr deficienţe constatate: 41
Numar persoane depistate cu „munca nedeclarata” : 0
Valoarea amenzilor aplicate : 0
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 4 avertismente ;
Principalele deficienţe stabilite în controale:
- neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
- regulamentul intern nu conține categoriile de dispoziții prevăzute de lege;
- nu se face dovada achitării drepturilor salariale;
- nu au fost depuse la ITM Alba în termenul legal, extrasele lunare din registrul de evidență a zilierilor;
- angajatorul nu face dovada comunicării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului in cauza;
- neplata drepturilor salariale la termenul prevazut in contractul individual de muncă;
- neacordarea repausului săptămânal;
- neevidenţierea corectă a timpului lucrat;
- registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu este completat la zi ori nu a fost transmis în termenul prevăzut de lege.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 29
Număr deficienţe constatate: 45
Număr de măsuri dispuse : 45
Număr de opriri : 0
Nr. sancţiuni aplicate: 12 avertismente
Nr. evenimente comunicate : 0
Nr. evenimente cercetate : 0
Nr. evenimente în curs de cercetare: 4
Principalele deficienţe stabilite în controale :
- Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
- Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
- Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
- Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
- Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
- Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
- Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Trecerea pe sub masa, în Vinerea Mare: Ce semnificație are gestul trecerii pe sub Sfântul Epitaf
Trecerea pe sub masa, în Vinerea Mare: Ce semnificație are gestul trecerii pe sub Sfântul Epitaf Vinerea Mare, Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este ziua în care Domnul Iisus Hrisos, Mântuitorul lumii, a fost răstignit. Este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 19 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi