FOTO/ VIDEO: În fața Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene, se amplasează macheta unui avion
În fața Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au început, miercuri, 5 septembrie, lucrările de amplasare a machetei unui avion.
După 43 de ani de funcționare în subordinea Forțelor Terestre, Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia a trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene. Evenimentul a fost marcat, săptămâna trecută, ceremonie la care au participat reprezentanţi din cele două categorii de forţe armate.
De peste 4 decenii, Colegiul Militar Liceal ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia reprezintă un etalon al învățământului românesc. El funcționează aici printr-un decret al Marelui Stat Major, din 4 iunie 1975, din anul școlar 2001/2002 sunt admise și fetele iar în 2006 primește titlul de ”Școală europeană”.
Până în prezent, înstituţia de învăţământ militar preuniversitar era în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre însă, de mâine, se va subordona Statului Major al Forţelor Aeriene. Colegiul îşi păstrează profilul, filiera vocaţională şi specializarea matematică-informatică, dar se vor face mici schimbări la uniformele elevilor.
În cele patru decenii de funcționare, peste 4.000 de elevi au urmat la Alba Iulia cursurile acestei prestigioase unităţi de învăţământ, majoritatea cu rezultate remarcabile, atât la concursurile școlare, cât și la examenele finale. În acest an, Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” a reușit performanța de a avea promovabilitate de 100% la Bacalaureat. Toți cei 107 elevi au luat examenul și numai trei au avut medii sub 7.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan