Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

FOTO: În Anul Centenarului, promoția de ofițeri M.A.I. 1968, s-a întâlnit în Cetatea de scaun a Marii Uniri – Alba Iulia

Mondoc Adriana

Publicat

în

Timp de trei zile, 26-28 august 2018, ofițerii M.A.I., din promoția 1968, au sărbătorit la Alba Iulia 50 de ani de la absolvirea Academiei de Poliție.

A fost o inițiativă minunată, gândită și pusă în practică de către col(r) Gavril Babiciu, cel care a organizat la Viena marea sărbătoare a românilor, în zilele 25-27 mai 2018, dedicată Centenarului Marii Uniri, și a manifestărilor din mai 2017, sub genericul ,,Pe drumul memorandiștilor transilvăneni”.

Atât organizatorul, cât și conducătorul acestei delegații, Gl(rt) dr. Ioan Hurdubaie, au ales să facă apelul la 50 de ani de la absolvire, în orașul cu mare rezonanță istorică, Alba Iulia, care se pregătește să primească la 1 Decembrie 2018, pe toți românii, pentru a sărbători 100 de ani de la evenimentul astral – făurirea României Mari.

Pentru respectul și aprecierea unor colaborări recente, organizatorul a considerat că ar fi onorabil să se alăture grupului de absolvenți din promoția 1968, și președintele Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, col(r)dr.ing. Constantin Avădanei.

Astfel că, prezența acestuia a contribuit la buna derulare a unor activități deosebit de emoționante, presărate cu mesaje de bun venit, expunerea unor aspecte din istoria orașului Alba Iulia, vizitele la principalele obiective istorice, slujba de pomenire pentru colegii absolvenți, care au trecut la cele veșnice, depuneri de coroane de flori, pelarinaj la mânăstirea Râmeț.

Președintele Grupului de Inițiativă a înmânat diplome aniversare „Centenar-Marea Unire”, tuturor celor 50 de cadre militare, acum în rezervă, dintre care un general cu patru stele, Ioan Hurdubaie, alți 10 generali, și restul colonei.

Din partea președintelui Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, președintelui Grupului de Inițiativă i-a fost înmânată Diploma de Merit, în semn de apreciere a organizării unor activități legate de Centenarul Marii Uniri.

Organizatorul promoției, col(r) Gavril Babiciu, a prezentat filmul activităților desfășurate la Viena, în luna mai 2018.

În ziua următoare, 27 august 2018, s-au vizitat principalele obiective istorice din Cetatea Alba Iulia, după care întreaga delegație a participat în Catedrala Încoronării, la slujba de pomenire a colegilor care au părăsit mai devreme această viață pământeană, trecând în veșnicie.

Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Irineu, o slujbă deosebit de emoționantă, urmată de o prelegere magistrală, cuprinzând principalele trepte de istorie românească, care au condus spre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

IPS Părinte Irineu i s-au adresat, din partea absolvenților, cuvinte de mulțumire și i s-au oferit diplome și filme documentare în legătură cu activitățile desfășurate de ofițerii promoției pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.

S-au depus coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul, la statuile reprezentanților de seamă ai făuririi Marii Uniri.

Întâlnirea promoției 1968 s-a încheiat marți cu pelerinajul la Mânăstirea Râmeț.

,,Toți membrii delegației au trăit momente de neuitat în Alba Iulia, s-au încărcat de istorie, au plecat către casele lor hotărâți să se întoarcă pe 1 Decembrie 2018 pe aceste meleaguri, pentru a fi părtași la marea bucurie a românilor, sărbătorirea Centenarului Marii Uniri”, ne-a declarat președintele Grupului de Inițiativă, col.(r) dr. ing. Constantin Avădanei.

 Constantin PREDESCU

[nggallery id=6047]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea