Conjudețenele sunt gata de startul Ligii a 3-a! Vali Drăgan (CS Ocna Mureș) – golgheterul amicalelor, Metalurgistul Cugir, cel mai bun parcurs în „amicale”
Alba are pentru al treilea sezon la rând patru reprezentante la startul Ligii a 3-a, conjudețenele fiind repartizate în Seria a 4-a a eșalonului terț, după ce în stagiunea anterioară au evoluat în Seria a 5-a. Comparativ cu ediția 2017-2018, a apărut CS Ocna Mureș (promovată fără a disputa barajul), desființându-se în schimb Performanța Ighiu, cea mai bine clasată în campionatul anterior (ultima treaptă a podiumului). A trecut vremea amicalelor, acum s-a intrat în linie dreaptă, “albanezele” pregătindu-se de debutul în noul sezon, primele meciuri fiind prevăzute în weekend. În cele ce urmează, vă prezentăm rezultatele înregistrate de reprezentantele județului în perioada estivală. Nu am luat în calcul cele două jocuri susținute de Unirea Alba Iulia (2-6 la Ocna Mureș și 2-0 în deplasare cu Gaz Metan Mediaș), în vacanță, până la reluarea propriu-zisă a antrenamentelor.
*”Soda dragă”, o singură victorie!
Metalurgistul Cugir are cel mai bun parcurs în jocurile de verificare, dintre cele 4 formații din Alba (toate au cunoscut gustul eșecurilor). Randament relative asemănător pentru Industria Galda de Jos și Unirea Alba Iulia, la polul opus aflându-se CS Ocna Mureș, cu o unică victorie în disputele test, acel 10-0 cu Viitorul Vama Seacă, prin care și-a cosmetizat golaverajul. La capitolul marcatorilor, în fruntea listei se află Val Drăgan (golgheterul ultimelor trei ediții în Liga a 4-a) – 7 goluri, urmat de B. Lemac (atacantul grupării de sub Drăgana a semnat jumătate din golurile echipei sale) și Kiss – câte 5 reușite.
*Metalurgistul Cugir 6 4 1 1 10-6
Rezultate: 4-3 cu CS Ocna Mureș (d, au înscris Mihaiu, Lemac, Vaștag, Dican), 2-0 cu CS Hunedoara (a, dublă B. Lemac), 0-1 cu Sănătatea Cluj (a), 2-1 cu CNS Cetate Deva (a, B. Lemac, Făgărășanu), 2-1 cu Industria Galda (d, marcatori B. Lemac, L. Tudor), 0-0 cu Industria Galda (acasă). Marcatori B. Lemac – 5 goluri, Mihaiu, Vaștag, Dican, Făgărășanu, L. Tudor – câte o reușită.
*Industria Galda 5 2 1 2 14-7
Rezultate: 6-0 cu CIL Blaj (a, D. Lupșan – dublă, Haiduc, Cernea, Olar, Apetri), 5-2 cu Sportul Petrești (a, Al. Costea, Apetri, M. Cristea, Cernea – dublă), 2-3 cu Hermannstadt II (a, Cioară, D. Stoia), 1-2 cu Metalurgistul (a, Cioară), 0-0 la Cugir. Marcatori: Cernea – 3 goluri, D. Lupșan, Apetri și Cioară – câte două, Haiduc, Olar, Al. Costea, M. Cristea, D. Stoia – câte unul.
*Unirea Alba Iulia 5 2 1 2 9-7
Rezultate: 0-2 cu ACS Energeticianul (d), 1-3 cu Gaz Metan Mediaș (a, a marcat Davidaș), 1-1 cu CNS Cetate Deva (a, Selagea), 2-1 cu CS Hunedoara (d, Davidaș, Cl. Oară), 5-0 cu Sportul Petrești (d, P. Păcurar, Selagea, Davidaș, Gh. Grozav, S. Mureșan). Marcatori: Davidaș – 3 goluri, Selagea – două, Cl. Oara, P. Păcurar, Gicu Grozav și S. Mureșan – câte unul.
*CS Ocna Mureș 5 1 2 2 17-12
Rezultate: 2-4 cu Metalurgistul Cugir (a, marcator Val. Drăgan – dublă), 10-0 cu Viitorul Vama Seacă (a, Val. Drăgan 3, Kiss – 5, A. Gherman, Brie), 1-4 cu Gloria Bistrița (a, Val. Drăgan), 2-2 cu Voința Stremț (d, Val. Drăgan, I. Cociș), 2-2 cu Sănătatea Cluj (a, T. Cristea, I. Cociș). Marcatori Val. Drăgan – 7 goluri, Kiss – 5 (toate într-un joc), I. Cociș – două, A. Gherman, Brie și T. Cristea – câte unul.
Să mai specificăm că săptămâna anterioară s-au disputat primele două jocuri oficiale, în turul secund al Cupei României: Sportul Petrești – Metalurgistul Cugir 0-3 (goluri G. Goronea, Făgărășanu și Necșulescu), FC Avrig – Unirea Alba Iulia 0-1 (a punctat Petruse), Industria Galda calificându-se la “masa verde” prin dispariția Performanței Ighiu. CS Ocna Mureș a pierdut în Supercupa AJF Alba, 2-4 cu Sportul Petrești, la Vințu de Jos (au marcat A. Gherman și Val. Drăgan).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan