Rămâi conectat

Curier Județean

Amenzi în valoare de 280.430 de lei aplicate de polițiștii din Alba pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, în perioada 6-12 august 2018

Mondoc Adriana

Publicat

în

Poliţiştii din Alba au depistat, săptămâna trecută, 732 de conducători auto ce au depășit limita legală de viteză. Faţă de 4 dintre aceştia, complementar sancţiunii, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere pentru că au depășit limita legală  cu peste 50 de kilometri/oră.

În perioada 6 – 12 august 2018, poliţiştii rutieri din Alba au aplicat 732 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regimului legal de viteză. Acţiunea  a făcut parte din calendarul campaniei „SPEED” al poliţiilor rutiere europene TISPOL şi a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor rutiere privind viteza.

Alţi 235 de participanţi la trafic au fost sancționați pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 280.430 lei.

Faţă de 4 conducători auto, complementar sancţiunii, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere, ca urmare a faptului că au fost depistaţi circulând cu o viteză mai mare de 50 de kilometri/oră decât limita maximă admisă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20-21 decembrie 2024 | Amenzi de peste 32.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 48 de ore: Sute de mașini și de persoane verificate prin intermediul aplicației eDAC

Ziarul Unirea

Publicat

în

20-21 decembrie 2024 | Amenzi de peste 32.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 48 de ore: Sute de mașini și de persoane verificate prin intermediul aplicației eDAC În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea