31 august – 2 septembrie, Alba Iulia Music & Film Festival 2018: Teatru stradal și un film cu recorduri de public, în deschiderea evenimentului
Alba Iulia Music & Film Festival (AIMFF), singurul festival de film al orașului, a ajuns la cea de-a 6-a ediție, programată pentru 31 august – 2 septembrie. Selecția din acest an propune spectatorilor evenimente inedite în care filmul și muzica se întrepătrund, oferind experiențe unice, majoritatea în premieră absolută pentru oraș.
Un spectacol care îmbină arta circului cu dansul, muzica și teatrul de păpuși va deschide această ediție. Artiștii companiei franceze Remue Ménage se vor afla pentru prima dată la Alba Iulia pentru gala de deschidere a festivalului, programată vineri, 31 august, de la ora 20:30, în Piața Cetății Open Air. Ei vor aduce una dintre cele mai speciale reprezentații de artă stradală din portofoliul lor: Sferele / Spheres este o un spectacol în care actorii, „prizonieri” ai unor mingi uriașe, recreează un balet abstract, suspendat în timp și spațiu. Luminile și costumele cu un design deosebit contribuie la senzația de plutire care îmbracă spectacolul și publicul, deopotrivă.
Întâlnirea cu artiștii francezi va fi continuată de o privire asupra României așa cum nu am mai văzut-o niciodată, prin proiecția spectaculosului documentar România neîmblânzită, o veritabilă declarație de iubire dedicată țării cu prilejul centenarului. Cele 90 de minute ale filmului sunt rezultatul a peste 80.000 de kilometri parcurși de echipa de filmare, de pe crestele Carpaților până în Delta Dunării, trecând prin locuri necunoscute publicului larg pentru a surprinde cele mai frumoase imagini cu partea sălbatică a României. De la lansarea sa în primăvara acestui an, filmul, regizat de Thomas Barton-Humphreys și narat de Victor Rebengiuc, a stabilit noi și noi recorduri de spectatori în întreaga țară, cu toții fascinați de acest spectacol veritabil al naturii adus pe marele ecran pentru prima dată.
Oferta cinematografică a primei zi de festival este completată de alte producții românești din registre foarte diferite. Realizatorii succesului de box-office din 2016, „Două lozuri”, revin cu o nouă comedie, sub semnătura aceluiași Paul Negoescu: Povestea unui pierde-vară spune povestea emancipării unui bărbat la 40 de ani și încurcăturile amoroase prin care acesta trece. Filmul a fost prezentat în premieră la TIFF 2018, însă va ajunge în cinematografe doar la sfârșitul lunii septembrie, astfel că spectatorii din Alba Iulia au șansa de a fi printre primii care o urmăresc.
Filmul și muzica rock se întâlnesc în „VUNK – Jur să spun adevărul” , primul documentar al unei trupe din România. Documentarul surprinde fanii Vunk cu imagini și povești inedite, începând cu participarea la „Cântarea României” în 1988 și continuând cu momentele cheie din anii 90, când trupa încă performa sub numele de Vank.
Alba Iulia Music & Film Festival a lansat și un concurs de videoclipuri muzicale, numit Next on Stage. Până în 17 august, artiștii și trupele la început de carieră au șansa să câștige premii și să susțină un recital în cadrul festivalului, înscriind un videoclip propriu în competiție. Indiferent dacă au fost filmate cu telefonul sau cu echipament profesional, cu o regie elaborată sau doar cu mult entuziasm și creativitate, videoclipurile vor fi jurizate în baza originalității și a modului în care reușesc să spună povestea din spatele piesei ilustrate. Regulamentul complet al concursului poate fi studiat aici https://bit.ly/2w5cZGH
Invitații speciali, recitaluri de muzică și cine-concerte, întâlniri cu personalități ale cinematografiei românești vor completa programul celei de-a 6-a ediții Alba Iulia Music and Film ce va fi anunțat, în curând, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara Ioan Hădărig, scriitor și eseist originar din municipiul Aiud, județul Alba, a fost distins miercuri, 20 noiembrie 2024, cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul „ASTĂZI CERUL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan