Șef nou la BCCO Alba Iulia: Cine a câștigat concursul pentru acest post și va fi succesorul lui Traian Berbeceanu
Sorin Finta, actual adjunct al șefului Poliției municipiului Alba Iulia va ocupa, cel mai probabil, funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, după ce a câștigat, joi, concursul organizat de IGPR, la care s-au prezentat doi candidați.
Tot joi, subcomisarul Ciprian Decean a fost declarat câștigător al concursului pentru ocuparea funcției de șef Antidrog, în cadrul Brigăzii.
Miercuri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a desfăşurat examenul, care a constat într-un interviu structurat pe subiecte profesionale. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, câștigător al concursului a fost desemnat Sorin Silviu Finta, scrie Glasul-hd.ro și Mesagerulhunedorean.ro.
Ieri, în jurul orei 15, s-au afișat rezultatele, iar ele pot fi contestate în termen de 24 de ore. Până acum, postul nu a mai fost ocupat prin concurs, ci doar prin delegare. La aproape cinci ani după ce comisarul şef Traian Berbeceanu a fost dat jos de pe funcția de şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia, Direcţia de Combatere a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a scos postul la concurs, scrie Glasul-hd.ro.
Începând cu data de 1 aprilie 2018, comisarul-șef Traian Berbeceanu s-a pensionat. Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia a acordat cotidianului „Glasul Hunedoarei” un interviu în exclusivitate, în care a explicat ce l-a determinat să facă acest pas de a se retrage din poliție, dar în care a a avut de transmis și un mesaj pentru cei care încă mai fac parte din Poliție. „Nimic nu aș fi putut să îmi doresc mai mult, decât să mă întorc la echipa mea, la locul meu de muncă, în funcția din care, în mod ilegal și brutal, am fost îndepărtat. Din păcate însă, soarta a avut alte planuri cu mine. În cei aproape 5 ani care au trecut de la arestarea mea nelegală, echipa mi-a fost aproape „dezintegrată”. Foarte mulți dintre colegii mei au ales să plece în alte structuri ale poliției, dezamăgiți de cele întâmplate. (…) Ce aș putea să le transmit în afară îndemnului de a-și face datoria?! Nu mă consider vreun reper profesional, pentru a putea să dau sfaturi. Iar „cazul Berbeceanu” îl apreciez ca fiind un „accident”, o situație izolată, nicidecum o „amenințare” viitoare pentru alți polițiști. Cred cu tărie că o asemenea mârșăvie judiciară nu va mai fi posibilă”, a declarat atunci Traian Berbeceanu.
Sursa FOTO Mesagerulhunedorean.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan