Autostrada Sebeș-Turda se DESCHIDE. CNAIR: „Deschidem loturile 3 și 4 în câteva zile”
Circulaţie rutieră pe autostrada A10, între Aiud şi Turda ar putea primi undă verde începând de săptămâna viitoare, iar șoferii vor putea circula pe cei 30 de kilometri finalizaţi din autostrada Sebeş – Turda.
Compania Naţională de Administrare Infrastructurii Rutiere deschide traficul pe loturile 3 si 4 ale autostrazii Sebeş-Turda. Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga ne-a declarat că recepţia lucrărilor a fost amânată din cauza mai multor probleme.
„Autostrada nu a fost deschisă mai devreme, motivul fiind creşterea exigenţelor companiei în ceea ce priveşte problemele de calitate, inclusiv extinderea perioadei de garanţie. Constructorul a inţeles şi a refăcut anumite porţiuni, termenul de finalizare şi recepţie este 30 iulie”, ne-a explicat Narcis Neaga.
Contactat de ziarulunirea.ro, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR a declarat că ”luni dimineața este programată recepția pe loturile 3 și 4. În funcție de ce se constată la recepție s-ar putea da drumul la circulație”
Potrivit datelor oficialilor CNAIR, lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, între Aiud şi Decea, în lungime de circa 12,4 km este finalizat în proporţie de 100%. Din datele privind stadiul proiectelor în derulare rezultă că cei 12,4 km de autostradă se vor inaugura în cursul acestei luni. Mai mult, oficialii CNAIR decontează o factură în valoare de circa 20 milioane lei pentru construcţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş-Turda. Luna trecută, Tirrena Scavi a primit aproximativ 1,1 milioane de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Proiectantul autostrăzii Sebeş-Turda, Lot 3 în valoare de circa 420 milioane lei este firma Aecom Ingenieria SRL, consultant – DRDP Cluj, iar constructor – asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA . În prezent, proiectul are nevoie doar de un aviz în cadrul Consiliului Tehnico Economic – Siguranţa Circulaţiei CNAIR. Lotul 4 de autostradă, dintre Decea şi Turda a fost construit de Porr Construct SRL, valoarea lucrărilor fiind de circa 470 milioane lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au ajuns la spital
Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică, în jurul orei 12.00, pe DN14, la Slimnic. A fost activat planul roșu de intervenție după impactul dintre 4 autoturisme. Citește și: ACCIDENT rutier în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun