Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Este oficial: Asistații social care refuză un loc de muncă vor rămâne fără ajutor. Legea intră în vigoare din 22 octombrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Marți a fost publicat în Monitorul Oficial actul normativ care stabileşte, printre altele, că persoanele care refuză chiar şi o singură dată un loc de muncă oferit sau să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională nu vor mai beneficia de ajutorul social.

Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat va intra în vigoare din 22 octombrie 2018.

Încetarea dreptului la ajutorul social

În forma sa actuală, Legea nr. 416/2001 stabileşte că dreptul la ajutorul social încetează după refuzul repetat de 3 ori al unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională. În cazul unui singur refuz, plata ajutorului se suspendă.

Prin modificările nou introduse, începând cu luna octombrie a acestui an, refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage din prima încetarea dreptului la ajutorul social.

În această situaţie, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social.

Obligaţia muncii în folosul comunităţii

Pentru sumele acordate ca ajutor social, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

Orele de muncă se însumează pentru toate persoanele apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social și se calculează proporțional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.

În situația în care persoana nominalizată să efectueze acțiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau și-a pierdut total ori parțial capacitatea de muncă, obligația de a presta acțiunile sau lucrările de interes local se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului.

Aceste acțiuni/lucrări de interes local pot fi (fără a se limita la exemplele următoare):

  • lucrări de salubrizare și/sau de întreținere spații verzi;
  • lucrări de salubrizare/întreținere obiective publice;
  • activități de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pe baza recomandărilor acestora;
  • alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Activităţile sezoniere

Pentru valorificarea forţei de muncă, primarii vor avea obligaţia să întocmească planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă și funcționează pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Acesta va fi afişat la sediul primăriei şi va cuprinde:

  • activitățile sezoniere;
  • beneficiarii de lucrări;
  • repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfășurarea activităților sezoniere.

ATENŢIE! Efectuarea activităților sezoniere nu exceptează persoanele de la îndeplinirea obligației de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiunile sau lucrările de interes local, menţionate anterior.

Remunerarea activităţii sezoniere, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Lunar, pe data de 1 a fiecărei luni, pentru luna următoare, beneficiarii lucrărilor au obligația de a transmite primarului, în scris, situația cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social care au efectuat activitățile sezoniere, precum și numărul de ore efectuate.

Pe baza acesteia, primarul stabilește menținerea acordării ajutorului social sau încetarea plăţii.

Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activitățile sezoniere, conduce la încetarea dreptului.

Sursa Legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea