Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Noua lege privind organizarea judiciară aduce schimbări majore în sala de judecată: Apărătorii la același nivel cu procurorii

Mondoc Adriana

Publicat

în

Noua lege privind organizarea judiciară, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, aduce schimbări majore în configuraţia sălii de judecată.

În noua lege 304/2004 privind organizarea de judecată, la articolul 7, după alineatul 2 a fost introdus un nou alineat. Astfel, portivit alineatului 3 „ Configuraţia sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor.”

Astfel, apărătorii vor sta la acelaşi nivel cu procurorii, în condiţiile în care, până acum, practica judiciară a arătat că, în sala de judecată, procurorii beneficiau de o poziţie superioară avocaţilor inculpaţilor, chiar şi în ceea ce priveşte poziţia în sală, care de multe ori era foarte aproape de prezidiul judecătorului.

Modificările aduse Legii 304 din 2004 au fost contestate de reprezentanţii Opoziţiei, atât USR cât şi PNL sesizând Curtea Constituţională pe prevederile proiectului de lege, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a atacat legea de două ori la CCR.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a contestat la Curtea Constituţională modificările aduse legii privind organizarea judiciară, prevederile fiind criticate dur şi de către procurorul general Augustin Lazăr, care s-a declarat nemulţumit, printre altele, de înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Curtea Constituţională a respins sesizările pe proiectul de lege, acesta fiind promulgat săptămâna trecută de către preşedintele Klaus Iohannis.

Sursa: Mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României

Cezar Lancrajan

Publicat

în

NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea