Șoferi depistați conducând cu viteză excesivă, pe autostrăzi. Un clujean de 23 de ani deține recordul săptămânii – 215 km/h, pe A3
Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, săptămâna trecută, 71 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h. Cea mai mare viteză înregistrată de radar a fost de 215 km/h, pe autostrada A3.
În perioada 16 – 22 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere.
În această perioadă, polițiștii au depistat 71 de șoferi, care au depășit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 9 cazuri șoferii au fost depistați circulând cu viteze peste 200 km/h.
Cea mai mare viteză înregistrată a fost pe autostrada A3, la data de 17 iulie a.c., când polițiștii au depistat un bărbat, de 23 de ani, din Cluj, care conducea cu viteza de 215 km/h.
Toți șoferii depistați conducând cu viteză excesivă au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.
Poliția Română reamintește că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.
Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).
Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan