Steaua ASTREI blăjene, Silvia Pop, a apus!
Steaua ASTREI blăjene, Silvia Pop, a apus!
Cea care a fost, în ultimii 25 de ani, sufletul cultural al Blajului şi al ASTREI blăjene, profesoara Silvia Pop, s-a urcat la ceruri, iar steaua ei a apus. Şi-a luat adio de la noi, discipolii ei, cei aflaţi mereu în preajma ei, ea, cea care, cu răbdare şi meticulozitate, a pus în aplicare atâtea manifestări culturale de-a lungul timpului, de la lansări de cărţi, comemorări de mari personalităţi culturale, festivaluri, conferinţe etc., dar iată că acum va rămâne pentru noi doar amintire.
Îmi vine acum în minte imaginea doamnei profesoare Silvia Pop în mai multe ipostaze: una a tinerei şi frumoasei din tinereţe, şi una tot a frumoasei, dar mai vârstnicei doamne „cu părul nins, cu ochi mici şi calzi de duioşie…”, dar şi ca o mare oratoare, căci fiecare frază rostită de ea era precum picăturile de rouă în bătaia razelor soarelui strălucitor de dimineaţă, uneori ca susurul cristalin al unui pârâiaş de munte, iar alteori năvalnic ca zbaterea codrului în furtună.
A fost profesoară de limba şi literatura română pentru zeci de generaţii de elevi ai Liceului Agricol Blaj, care o venerau pentru cultura sa literară, dragostea faţă de poezia lui Eminescu şi stilul ei elegant de expunere a lecţiei. Din anii de şcoală a rămas legată sufleteşte de mulţi absolvenţi, cu care a păstrat relaţii trainice peste ani.
Viaţa şi activitatea profesoarei Silvia Pop a trecut ca viaţa poetului din versurile foarte sugestive din creaţia marelui Mihai Eminescu, „Numai poetul”: „Lumea toată-i trecătoare,/ Oamenii se trec şi mor/ Ca şi miile de unde,/ Ca un suflet le pătrunde,/ Treierând necontenit/ Sânul mării infinit.// Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde păsări ca el/ Se-ntrec în cântări”.
Nu vă vom uita niciodată, doamnă profesoară Silvia Pop, doamnă preşedintă a ASTREI blăjene, şi veţi rămâne mereu în sufletul nostru! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Despărţământul ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj,
Claudia Oancea-Raica
Ioan Mihălţan
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan