Tată și fiu, traficanți de persoane, dați în urmărire, prinși de polițiștii din Alba, la Doștat
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au depistat doi urmăriţi la nivel naţional, condamnaţi la executarea unor pedepse privative de libertate pentru trafic de persoane. Cei doi au fost depuşi în penitenciar, pentru executarea pedepselor.
La data de 15 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, i-au depistat şi reţinut, pe raza localităţii Doştat, pe doi bărbaţi, de 64 şi 32 de ani, tată şi fiu, posesori ai unor mandate de executare a pedepsei privative de libertate, de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de persoane.
Cei doi au fost condamnați, de Tribunalul Ialomiţa, la data de 26 iunie 2018 şi se sustrăgeau executării pedepselor, motiv pentru care erau urmăriţi la nivel naţional.
Condamnaţii au fost depuşi în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepselor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise
Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise Una din trei locuințe din România este încălzită prin centrale de apartament, dar acest lucru este pe cale să se schimbe radical, pentru că Guvernul lucrează la modificarea legii privind performanța energetică a clădirilor, urmând să interzică centralele de apartament care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3