Rămâi conectat

Actualitate

Fonduri europene de peste 840 de milioane de euro în agricultură, pentru beneficiarii PNDR 2020

Ziarul Unirea

Publicat

în

Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în perioada iulie – septembrie 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide mai multe sesiuni de depunere de proiecte pentru submăsurile din PNDR 2020, valoarea totală a sumelor alocate fiind de aproape 846 de milioane de euro.

Una dintre cele mai aşteptate submăsuri – 4.1 ”Investiţii în exploataţiile agricole”, inclusiv ITI (investiţii teritoriale integrate n.r.), are prevăzute pentru sesiunea care se deschide în iulie fonduri în valoare de 303 milioane de euro, din care 79 de milioane de euro (26%) pentru sectorul vegetal. Din această sumă 26 de milioane de euro vor fi alocate pentru proiectele pe zona montană, iar 53 de milioane de euro pentru zona non-montană.

Pe această submăsură cele mai multe fonduri vor merge către sectorul zootehnic, respectiv 165 de milioane de euro (54%), din care 54 de milioane de euro pentru zonă montană, iar 111 milioane de euro pentru zona non-montană. Pentru ferma de familie şi ferma mică sunt disponibile 59 de milioane de euro (19%).

MADR precizează că prezenta alocare pe submăsura 4.1 cuprinde un procent de supracontractare de 20%, rezultat în urma datelor referitoare la posibilele economii.

O altă submăsură cu fonduri considerabile, respectiv 242 de milioane de euro (fără supracontractare), care se deschide în august/septembrie, este 4.3 ”Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” componenta irigaţii.

Submăsura 4.2 ”Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole”, cu deschidere în această lună are prevăzute fonduri de 203 milioane de euro, iar alocarea cuprinde un procent de supracontractare de 20%.

De asemenea, în lunile iulie şi august sunt estimate să mai fie deschise şi submăsurile: 6.3 ”Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, cu o alocare distinctă ITI, în valoarea totală de 51,5 milioane de euro, din care ITI 3,71 milioane de euro, 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, inclusiv ITI, cu o alocare de 11 milioane de euro, 6.4 ”Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” ITI, 2,99 milioane de euro, Submăsura 1.2 ”Sprijin pentru activităţi demonstrative şi de informare” – 13,4 milioane de euro, 3.1 ”Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate” – 6,1 milioane de euro.

Nu în ultimul rând, se vor deschide sesiuni pentru submăsura 19.3 ”Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale GAL”, Componenta A în iulie, cu fonduri de 2,31 milioane de euro, şi Componenta B în trim IV 2018, cu 9,27 milioane de euro.

AFIR a primit până în prezent pe PNDR 2014 – 2020 solicitări de finanţare în valoare de peste 7,20 miliarde de euro şi a încheiat peste 49.000 de contracte de finanţare, pentru care au fost alocate 3,85 miliarde de euro.

Valoarea totală a plăţilor efectuate până în prezent către beneficiarii actualului Program este de 3,32 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie de peste 36% din fondurile puse la dispoziţie de către Comisia Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR) se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România. Vor fi finanţate 14 măsuri de dezvoltare rurală cu o alocare financiară de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro din FEADR şi 1,347 miliarde de euro contribuţie naţională.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Geminidele 2024, cea mai impresionantă ploaie de stele a anului, vizibilă pe cer în weekend: Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber

Ziarul Unirea

Publicat

în

Geminidele 2024, cea mai impresionantă ploaie de stele a anului, vizibilă pe cer în weekend: Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber Geminidele 2024 se numără printre cele mai impresionante ploi de stele ale acestui an. Fenomenul astrologic poate fi văzut cu ochiul liber. Astfel, cu un cer favorabil, s-ar putea să avem parte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea