Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

FISCUL vrea să ia economiile lui Iohannis. ANAF a început acțiunea de recuperare a banilor încasați de familia prezidențială

Ziarul Unirea

Publicat

în

Liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis, joi, preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa, şi Ministerului Finanţelor întrebarea dacă ”au de gând să recupereze sutele de mii de euro de la domnul preşedinte Iohannis”.

În replică, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a spus, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că Ionuț Mișa este obligat să o facă. Mai mult Teodorovici a dezvăluit că ANAF a început acțiunea de recuperare a banilor încasați de familia Iohannis drept chirie din acel imobil pe care familia prezidențială a pierdut-o în instanță.

„Nu, chiar acum două zile i-am cerut să-mi prezinte o astfel de situație. (…) Este obligația dlui Mișa Ionuț de a face imediat orice demers legal pentru a recupera aceste sume, că este de la Iohannis, că este de la o persoană fizică sau juridică.

Este obligat să o facă. Eu sper să fi făcut ceea ce era conform legii. Sunt convins, pentru că vorbim despre un fost ministru de Finanțe. Deci este obligat. Știe legea foarte bine. Mai ales că am cerut, ca ministru al Finanțelor, să facă acest lucru.”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă Fiscul a început acțiunea de recuperare a banilor, ministrul Finanțelor a răspuns: „bineînțeles”, potrivit Stiripesurse.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea