Mihai Babiţchi: Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic!

Pentru orice om cu mintea limpede, care încă nu şi-a pierdut speranţa că vor veni şi vremuri mai bune, ceea ce s-a petrecut cu proiectul de lege a sănătăţii este dezarmant şi dezamăgitor. Un conflict de idei, prost gestionat, a depăşit sfera argumentelor şi a degenerat în manifestaţii „spontane” de stradă. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată când argumentul este înlocuit cu piatra de caldarâm, capetele înfierbântate au lăsat în urma lor capete sparte. Prima greşeală a făcut-o, fără îndoială, preşedintele Traian Băsescu. „Traian Băsescu şi-a pierdut flerul, instinctul politic, pornind un război inutil cu o persoană publică foarte apreciată, dar dificilă, care este doctorul Raed Arafat… „, a comentat la TVR1 cunoscutul expert EFOR, Sorin Ioniţă. Întrucât probabil că Guvernul va pune în discuţie un proiect de reformă asemănător cu cel retras de preşedinte, să descâlcim puţin cotloanele acestei legi controversate pe care societatea civilă, manipulată politic, a repudiat-o înainte să o cunoască.
Toată lumea este de acord că actualul sistem sanitar, ineficient în administrarea fondurilor, şi-a atins limitele. Sumele alocate de la buget pentru sănătate au crescut în ultimii 10 ani de la 1 mld. euro la 5,5 mld. euro, fără ca banii suplimentari să se reflecte în creşterea calităţii actului medical. Nemulţumiţi sunt în continuare cetăţenii, nemulţumiţi sunt şi salariaţii din sistemul sanitar, care pleacă pe capete în străinătate. Statul a ajuns într-un punct în care şi-a epuizat toate sursele de finanţare întrucât baza de impozitare e completă; doar copiii au rămas neimpozitaţi. CAS nu mai poate creşte peste 5,2% la nivelul angajatului şi 5,5% la nivelul angajatorului iar alte taxe sau impozite nu sunt posibile în aceste momente de criză. Singura soluţie pentru continuarea investiţiilor şi stimularea creşterii calităţii serviciilor medicale a rămas implicarea sectorului privat cu regulile sale severe de competiţie, eficienţă şi control a cheltuielilor. Dar oprirea corupţiei şi a lipsei de performanţă nu se poate realiza decât prin reformarea întregului sistem de sănătate. Acest lucru l-a încercat hulitul proiect de lege propus de Preşedinţie. Două lucruri trebuie subliniate cu tărie de la început: proiectul nu se atingea sub nici o formă de „SMURD” iar cetăţeanul NU PLĂTEA NICI UN LEU ÎN PLUS FAŢĂ DE PREZENT. Fără îndoială Raed Arafat a construit din nimic, cu măiestrie profesională inegalabilă o structură de intervenţie tip ambulanţă extrem de apreciată de public şi de medicii spitalelor. Rolul „SMURD” este de a prelua pacientul, căruia îi acordă primul ajutor calificat apoi îl transportă la spital unde e preluat de serviciul de urgenţă. Greul, până la vindecare, îl preia întregul sistem public de ambulanţă, cu mijloacele sale fixe, cu aparatura şi cadrele sale medicale. „SMURD” a fost constituit ca fundaţie non-profit de dr. Arafat iar organizarea şi disciplina sa exemplară a atras atenţia guvernului, care a decis, ca o excepţie, să-i finanţeze întregul plan de investiţii şi cheltuieli de la bugetul de stat. Aşa s-a dezvoltat „SMURD” la nivelul întregii ţări. Poate părea surprinzător pentru oricine, dar „SMURD”, ca fundaţie, deşi foloseşte integral fonduri publice nu este controlat de nimeni, nici măcar de Curtea de Conturi. Singurul lucru care l-a putut face guvernul a fost să-i dea dr. Raed Arafat o funcţie de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru a crea un simulacru de subordonare. Sigur, guvernul ar avea dreptul să se întrebe dacă cu aceeaşi bani primiţi de la buget altcineva nu ar face mai mult; sau aceleaşi bune servicii nu s-ar putea face cu bani mai puţini. „SMURD” rămâne însă un exemplu de prestare ireproşabilă a serviciului public de sănătate, de aceea a şi fost finanţat ca atare.
Foarte greu de crezut că o firmă privată, ipotetic, s-ar fi încumetat să concureze puternica „SMURD”, o fundaţie naţională care funcţionează fără cusur.
Noul proiect prevedea ca sumele colectate de ANAF să fie direcţionate către CNAS care, la rândul ei, le-ar fi repartizat, pe criterii transparente, caselor private de asigurări. CNAS ar urma să controleze casele private de asigurări prin unităţile sale zonale, judeţene, transformate în simple oficii cu câţiva salariaţi performanţi. Pacienţii vor avea dreptul să se înscrie la ce case private vor dori pentru servicii publice. Serviciile obligatorii rămân garantate de stat – singurul răspunzător în faţa cetăţenilor de calitatea actului medical – şi oferite ca până acum. Numai că de data aceasta asiguraţii vor fi obligaţi să-şi facă, anual, un control de sănătate, astfel încât bolile să fie depistate în faze incipiente şi vindecate. Cu un cost mult mai scăzut decât atunci când sunt depistate în faze acute sau terminale. Costul acestui control anual este cuprins în pachetul de bază oferit de casa privată de asigurări. Cine nu-şi face controlul anual va plăti din buzunar cheltuielile cu tratamentul. Virtuţile acestei reglementări nu mai trebuie demonstrate. Proiectul propunea şi soluţia atragerii sumelor suplimentare repartizate caselor private. Fiecare angajator ar fi avut posibilitatea să negocieze cu salariaţii săi poliţe suplimentare de asigurare medicală până la 300 euro, sumă deductibilă fiscal. În felul acesta sistemul va beneficia în plus de circa 1,5 – 2 mld. euro, bani veniţi din sectorul privat. Câştigă pacientul asigurat suplimentar, câştigă angajatorul care îşi fidelizează salariatul, câştigă statul care va putea suplimenta investiţiile în sănătate, câştigă sistemul sanitar. Când boala este depistată, pacientul va fi atent monitorizat atât de medicul de familie cât şi de medicul specialist cu care are contract casa de asigurări. Evident, medicii ar avea contracte directe cu casele de asigurări, ori acestea, pentru a atrage clienţi, vor căuta doar profesionişti care să garanteze servicii de calitate. Pe care îi va plăti corespunzător. Astăzi, de pildă, indiferent câte operaţii face pe lună un chirurg , 200 sau 50, este plătit la fel. Normal că cel bun doreşte să plece în străinătate.
Trecerea spitalelor în subordinea consiliilor judeţene nu a rezolvat problemele sistemului, fie din lipsa banilor, fie datorită politizării excesive a managementului. Schimbarea preşedinţilor aduce după sine şi schimbarea directorilor de spitale. Posibilitatea transformării majorităţii spitalelor în fundaţii sau alte structuri private va atrage fonduri suplimentare, va schimba structural organizarea acestora şi va depolitiza complet întregul sistem de sănătate. Fluxul banilor cheltuiţi ar fi atent controlat. CNAS controlează casele private de asigurări, iar acestea controlează spitalele şi serviciile pe care le finanţează. Totul în scopul obţinerii eficienţei şi creşterii calităţii actului medical. Medicii de familie vor fi obligaţi şi ei să se constituie în asociaţii, astfel încât să asigure permanenţe şi în caz de concedii sau week-end. Medicii de familie pun astăzi puşca jos în week-end, ceea ce aglomerează sensibil serviciile de urgenţă ale spitalelor.
Iată deci, fără alte comentarii, ce a cuprins proiectul de reformă pe care, sub presiunea publică, preşedintele a fost obligat să-l retragă chiar înainte de a fi dezbătut de populaţie. A fost o „victorie” a societăţii civile, cum spunea fostul ministru Eugen Nicolăescu, dar o victorie, cred eu, împotriva ei însăşi.

Mihai BABIŢCHI

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI