Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mihai Babiţchi: Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic!

Publicat

în

Pentru orice om cu mintea limpede, care încă nu şi-a pierdut speranţa că vor veni şi vremuri mai bune, ceea ce s-a petrecut cu proiectul de lege a sănătăţii este dezarmant şi dezamăgitor. Un conflict de idei, prost gestionat, a depăşit sfera argumentelor şi a degenerat în manifestaţii „spontane” de stradă. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată când argumentul este înlocuit cu piatra de caldarâm, capetele înfierbântate au lăsat în urma lor capete sparte. Prima greşeală a făcut-o, fără îndoială, preşedintele Traian Băsescu. „Traian Băsescu şi-a pierdut flerul, instinctul politic, pornind un război inutil cu o persoană publică foarte apreciată, dar dificilă, care este doctorul Raed Arafat… „, a comentat la TVR1 cunoscutul expert EFOR, Sorin Ioniţă. Întrucât probabil că Guvernul va pune în discuţie un proiect de reformă asemănător cu cel retras de preşedinte, să descâlcim puţin cotloanele acestei legi controversate pe care societatea civilă, manipulată politic, a repudiat-o înainte să o cunoască.
Toată lumea este de acord că actualul sistem sanitar, ineficient în administrarea fondurilor, şi-a atins limitele. Sumele alocate de la buget pentru sănătate au crescut în ultimii 10 ani de la 1 mld. euro la 5,5 mld. euro, fără ca banii suplimentari să se reflecte în creşterea calităţii actului medical. Nemulţumiţi sunt în continuare cetăţenii, nemulţumiţi sunt şi salariaţii din sistemul sanitar, care pleacă pe capete în străinătate. Statul a ajuns într-un punct în care şi-a epuizat toate sursele de finanţare întrucât baza de impozitare e completă; doar copiii au rămas neimpozitaţi. CAS nu mai poate creşte peste 5,2% la nivelul angajatului şi 5,5% la nivelul angajatorului iar alte taxe sau impozite nu sunt posibile în aceste momente de criză. Singura soluţie pentru continuarea investiţiilor şi stimularea creşterii calităţii serviciilor medicale a rămas implicarea sectorului privat cu regulile sale severe de competiţie, eficienţă şi control a cheltuielilor. Dar oprirea corupţiei şi a lipsei de performanţă nu se poate realiza decât prin reformarea întregului sistem de sănătate. Acest lucru l-a încercat hulitul proiect de lege propus de Preşedinţie. Două lucruri trebuie subliniate cu tărie de la început: proiectul nu se atingea sub nici o formă de „SMURD” iar cetăţeanul NU PLĂTEA NICI UN LEU ÎN PLUS FAŢĂ DE PREZENT. Fără îndoială Raed Arafat a construit din nimic, cu măiestrie profesională inegalabilă o structură de intervenţie tip ambulanţă extrem de apreciată de public şi de medicii spitalelor. Rolul „SMURD” este de a prelua pacientul, căruia îi acordă primul ajutor calificat apoi îl transportă la spital unde e preluat de serviciul de urgenţă. Greul, până la vindecare, îl preia întregul sistem public de ambulanţă, cu mijloacele sale fixe, cu aparatura şi cadrele sale medicale. „SMURD” a fost constituit ca fundaţie non-profit de dr. Arafat iar organizarea şi disciplina sa exemplară a atras atenţia guvernului, care a decis, ca o excepţie, să-i finanţeze întregul plan de investiţii şi cheltuieli de la bugetul de stat. Aşa s-a dezvoltat „SMURD” la nivelul întregii ţări. Poate părea surprinzător pentru oricine, dar „SMURD”, ca fundaţie, deşi foloseşte integral fonduri publice nu este controlat de nimeni, nici măcar de Curtea de Conturi. Singurul lucru care l-a putut face guvernul a fost să-i dea dr. Raed Arafat o funcţie de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru a crea un simulacru de subordonare. Sigur, guvernul ar avea dreptul să se întrebe dacă cu aceeaşi bani primiţi de la buget altcineva nu ar face mai mult; sau aceleaşi bune servicii nu s-ar putea face cu bani mai puţini. „SMURD” rămâne însă un exemplu de prestare ireproşabilă a serviciului public de sănătate, de aceea a şi fost finanţat ca atare.
Foarte greu de crezut că o firmă privată, ipotetic, s-ar fi încumetat să concureze puternica „SMURD”, o fundaţie naţională care funcţionează fără cusur.
Noul proiect prevedea ca sumele colectate de ANAF să fie direcţionate către CNAS care, la rândul ei, le-ar fi repartizat, pe criterii transparente, caselor private de asigurări. CNAS ar urma să controleze casele private de asigurări prin unităţile sale zonale, judeţene, transformate în simple oficii cu câţiva salariaţi performanţi. Pacienţii vor avea dreptul să se înscrie la ce case private vor dori pentru servicii publice. Serviciile obligatorii rămân garantate de stat – singurul răspunzător în faţa cetăţenilor de calitatea actului medical – şi oferite ca până acum. Numai că de data aceasta asiguraţii vor fi obligaţi să-şi facă, anual, un control de sănătate, astfel încât bolile să fie depistate în faze incipiente şi vindecate. Cu un cost mult mai scăzut decât atunci când sunt depistate în faze acute sau terminale. Costul acestui control anual este cuprins în pachetul de bază oferit de casa privată de asigurări. Cine nu-şi face controlul anual va plăti din buzunar cheltuielile cu tratamentul. Virtuţile acestei reglementări nu mai trebuie demonstrate. Proiectul propunea şi soluţia atragerii sumelor suplimentare repartizate caselor private. Fiecare angajator ar fi avut posibilitatea să negocieze cu salariaţii săi poliţe suplimentare de asigurare medicală până la 300 euro, sumă deductibilă fiscal. În felul acesta sistemul va beneficia în plus de circa 1,5 – 2 mld. euro, bani veniţi din sectorul privat. Câştigă pacientul asigurat suplimentar, câştigă angajatorul care îşi fidelizează salariatul, câştigă statul care va putea suplimenta investiţiile în sănătate, câştigă sistemul sanitar. Când boala este depistată, pacientul va fi atent monitorizat atât de medicul de familie cât şi de medicul specialist cu care are contract casa de asigurări. Evident, medicii ar avea contracte directe cu casele de asigurări, ori acestea, pentru a atrage clienţi, vor căuta doar profesionişti care să garanteze servicii de calitate. Pe care îi va plăti corespunzător. Astăzi, de pildă, indiferent câte operaţii face pe lună un chirurg , 200 sau 50, este plătit la fel. Normal că cel bun doreşte să plece în străinătate.
Trecerea spitalelor în subordinea consiliilor judeţene nu a rezolvat problemele sistemului, fie din lipsa banilor, fie datorită politizării excesive a managementului. Schimbarea preşedinţilor aduce după sine şi schimbarea directorilor de spitale. Posibilitatea transformării majorităţii spitalelor în fundaţii sau alte structuri private va atrage fonduri suplimentare, va schimba structural organizarea acestora şi va depolitiza complet întregul sistem de sănătate. Fluxul banilor cheltuiţi ar fi atent controlat. CNAS controlează casele private de asigurări, iar acestea controlează spitalele şi serviciile pe care le finanţează. Totul în scopul obţinerii eficienţei şi creşterii calităţii actului medical. Medicii de familie vor fi obligaţi şi ei să se constituie în asociaţii, astfel încât să asigure permanenţe şi în caz de concedii sau week-end. Medicii de familie pun astăzi puşca jos în week-end, ceea ce aglomerează sensibil serviciile de urgenţă ale spitalelor.
Iată deci, fără alte comentarii, ce a cuprins proiectul de reformă pe care, sub presiunea publică, preşedintele a fost obligat să-l retragă chiar înainte de a fi dezbătut de populaţie. A fost o „victorie” a societăţii civile, cum spunea fostul ministru Eugen Nicolăescu, dar o victorie, cred eu, împotriva ei însăşi.

Mihai BABIŢCHI


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai

Publicat

în

Nume care se sărbătoresc de Sf Constantin şi Elena şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica.

Sfinții Constantin și Elena: Peste 1,1 milioane de femei şi peste 600.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Citeşte şi: mesaje de Constantin şi Elena

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Elit - Gustul Desăvârșit

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2022. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Publicat

în

Sfinții Constantin și Elena 2022Mesaje de Sfinții Constantin și Elena. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Mesajele de Sfinții Constantin și Elena, felicitări și urări deosebite se trimit în fiecare an celor dragi, pe 21 mai, când sunt sărbătoriți cei doi sfinți împărați. ziarulunirea.ro va pregătit unele dintre cele frumoase mesaje de Sf Constantin și Elena pe care să le trimiți prietenilor, familiei, colegilor sau colaboratorilor:

Mesaje de Sf Constantin și Elena pentru familie și prieteni

-Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunată şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/ă de toţi prietenii tai. Cu drag, …

-Este doar încă o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Elit - Gustul Desăvârșit

-Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

-La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

-Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

-Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească. La Mulți Ani, Elena! La mulţi ani! Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu!

-De ziua numelui tău, îţi doresc noroc, fericire şi sănătate. Să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Constantin/Elena!

-Dragă Elena, eşti cea mai bună prietenă pe care o poate avea cineva. Primeşte asadar, din partea mea, multe gânduri bune, urări de sănătate şi un ‘La mulţi ani din suflet!

-Vreau să îţi urez toate cele bune de „Constantin si Elena”! Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească mereu!

Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

-Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La mulți ani!

-Să bem! Ziua de azi a început bine, pentru că este ziua numelui tău! Aşa că îţi reamintesc că ai lângă tine cei mai buni prieteni şi, bineînţeles, că azi dai de băut!
-Cu ocazia onomasticii, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi că sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri! La Mulți ani, Constantin!

-E ziua ta, dragă Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri! La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin şi Elena”! Să ai parte de bucurii!

-La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se indeplinească toate dorinţele. Cu ocazia Sfinţilor Constantin si Elena, îţi dorim sanatate şi numai bucurii.

-La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

Citește și: Mesaje de SFANTUL Ilie. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica

-Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

-Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

-Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

-La zi aniversara noi îţi urăm numai de bine, îţi dorim sănătate, împliniri, realizări şi îţi uram un sincer „La mulţi ani!”

-Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Mesaje de Sf Constantin și Elena pentru colegi și colaboratori

-Sfinţii Constantin şi Elena să vă aducă liniște, sănătate și binecuvântare!

-Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

-Pentru tot ceea ce ai încercat să faci până acum şi nu ţi-a ieşit, pentru tot ce ai construit dar s-a ruinat, pentru tot ce ai căutat în zadar şi nu ai găsit, azi ai voie mai mult ca oricând să crezi într-o minune. Este ziua ta şi numai a ta. Azi trebuie să crezi în visele tale! La mulţi ani!

-Sfântul căruia îi purtaţi numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniste şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!

-Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însotească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Constantin şi Elena cât mai frumoasă!

-O zi specială pentru un angajat deosebit. La multi ani de ziua numelui tau!La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

-La mulţi ani cu sănătate, Cu belşug şi cu de toate, Bucurii şi nestemate, De-acum şi pe mai departe. La multi ani, Constantin/Elena!

Mesaje deosebite de Sf Constantin și Elena

-Un gând senin și câteva șoapte trimise din zări îndepărtate să-ți spună la ureche clipe curate, iubire, fericire, sănătate! La mulți ani de Sf Constantin și Elena!

-Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

-Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

-Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească!

-Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu! Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani, Constantin!

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

-E ziua ta, dragă Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri!

-La Mulţi Ani, Elena! Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.
Citeşte întreaga ştire: Mesaje de Sf. Constantin și Elena – Cele mai frumoase urări și felicitări

-Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani infloritori! Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani!

-Florile din luna mai să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!

-Cu ocazia zilei Sfinţisorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

-Îţi urez „La mulţi ani”, pentru că porţi acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniştea interioara.

-La Mulţi Ani Constantine şi sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume

Publicat

în

MESAJE de Sfinții Constantin și Elenea FELICITARI pentru Constantin și Elena. Urări prin SMS de Sf CONSTANTIN şi ELENA 2022

Felicitare de la mulți ani de Sf Constantin și Elena pentru: Elena, Ileana, Lenuţa, Constanţa, Leana, Nuţi, Constantin, Costel, Costică, etc. Mesaje haioase și amuzante de Sfinții Constantin și Elena.

Trimite un SMS, o urare sau o felicitare de „la mulţi ani”, celor dragi cu ocazia zilei numelui.

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, al căror hram este purtat de numeroase biserici din ţară. Această sărbătoare se celebrează anual în data de 21 mai.

Elit - Gustul Desăvârșit

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume şi sa ai parte numai de zile senine si însorite!

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!

Urări de Sfinții Constantin și Elena

Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin si Elena”! Sa ai parte de bucurii şi împliniri!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La zi aniversara noi îţi urăm numai de bine, îţi dorim sănătate, împliniri, realizări şi îţi uram un sincer „La mulţi ani!”

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

Sa ai parte de cat de multa fericire îţi poate cuprinde inima, de cat de multe zâmbete îţi poate dărui o zi si de toate binecuvântările pe care ţi le poate aduce viaţa. La mulţi ani Constantin / Costică / Costel / Costin / Costi / Costinel / Costelus / Elena / Ileana / Leana / Lena / Nuti / Lenuta!

La mulţi Ani si sa ai parte de un ocean de sanatate, un munte de noroc si un camion cu bani!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La multi ani! Sfintii Constantin si Elena sa te calauzeasca mereu!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!

Sa-ti dea Domnul sanatate, judecata inteleapta, viata lunga pământească, ce doreşti sa se împlinească!

Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!

La mulţi ani tuturor celor ce poarta numele sfinţilor împăraţi Constantin si Elena! Sa va călăuzească si va vă ajute a urma calea spre Domnul!

Felicitări de Sfinții Constantin și Elena

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros „La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cu ocazia zilei onomastice, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate şi să ti se îndeplinească toate dorinţele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!

Citește și: Mesaje de SFANTUL Ilie. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Îţi doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa stii ca esti si vei fi mereu iubit/a de toţi prietenii tai. Cu drag, …

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Îţi urez „La mulţi ani”, pentru că porţi acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniştea interioara.

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La Mulţi Ani Constantine şi sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA

Un cer albastru fara nori,

In calea ta sa fie,

Sa ai in viaţa numai flori,

Noroc si bucurie!

La Mulţi Ani!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Un ocean de sănătate,

Un munte de noroc,

Un camion cu bani,

Si un sincer: „La mulţi ani!”

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani!

Sa ne trăieşti, Elena / Lenuţa / Costică / Costel / Nuţi / Costi / Ileana, ani mulţi si buni,

Norocul sa-ti dea ghes mereu, minuni,

Orice dorinţa-ţi pui să se-mplinească,

Iar anii care trec te-ntinerească!

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani cu sănătate,

Sa iti dea Domnul tot ce doreşti,

Zile senine si fericire,

Elena/Constantin, sa ne trăieşti!

URĂRI DE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, caci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Citește și: MESAJE de Sfântul Gheorghe. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica

MESAJE SF CONSTANTIN ŞI ELENA: E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare uşor. La Mulţi Ani!

SF CONSTANTIN ŞI ELENA: Din totalul celor 1,8 milioane de români care îşi aniversează ziua onomastică pe 21 mai, aproximativ 1,1 milioane sunt femei şi circa 640.000 sunt bărbaţi. Dintre femei, circa 880.000 de femei poarta numele de Elena, peste 124.000 se numesc Ileana si aproape 70.000 poartă numele Lenuţa. Celelalte femei care îşi aniversează ziua onomastică de SF CONSTANTIN ŞI ELENA se numesc Constanta (circa 53.000 de femei), Constantina (aproape 27.000), Leana (circa 4.000) si Nuţi (aproximativ 1.400).

URARI DE SF CONSTANTIN SI ELENA

Cei mai mulţi bărbaţi, aproximativ 495.000, se numesc Constantin, alţi circa 80.000 – Costel, iar circa 33.000 – Costică. Totodată, circa 20.000 de barbati se numesc Costin, mai bine de 10.000 – Costinel, circa 600 – Costi si aproximativ 300 – Costeluş.

-Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, si Dumnezeu sa te calauzeasca si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru tine! Fie ca anii ce se scurg sa treaca, precum razele soarelui mangaie o floare ce sta sa infloreasca! “La multi ani!!!”

– La multi ani! Sfintii Constantin si Elena sa te calauzeasca mereu!

– Ne gandim cu totii la tine si pentru ca astazi este o zi speciala iti uram un sincer- La multi ani !

-Azi, de ziua numelui, iti urez si eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce iti doresti. La multi ani !

Citește și: MESAJE de SFÂNTUL ANDREI. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei

– Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!

– Cu ocazia zilei Sfintisorului tau, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

 – De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!

– E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. La Multi Ani!

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!

Cu ocazia zilei onomastice, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate şi să ti se îndeplinească toate dorinţele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!

Citește și: MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Îţi doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa stii ca esti si vei fi mereu iubit/a de toţi prietenii tai. Cu drag, …

Îţi urez “La mulţi ani”, pentru că porţi acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniştea interioara.

La Mulţi Ani Constantine şi sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.

La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători

Citește și: MESAJE DE ANUL NOU. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare