Deputat PNL de Alba, Florin Roman: ”PSDragnea fură din pensia românilor”
Decizia Guvernului PSD-ALDE de a proroga indexarea punctului de pensie, de la 1 ianuarie la 1 iulie 2018, a însemnat un furt din buzunarul fiecărui pensionar român!
Conform legii, punctul de pensie ar fi trebuit să fie majorat de la 1 ianuarie cu 8%. Adică, de la 1000 la 1080 lei. Asta înseamnă că, în acest an, fiecare pensionar ar fi trebuit să aibă mai mult cu 960 de lei în buzunar. Bani pe care PSDragnea era obligat să îi dea pensionarilor. Repet, o obligație! Nu o pomană!
Acum, PSDragnea prezintă majorarea cu 10%, de la 1 iulie, ca fiind o mare favoare, ceea ce este total fals. Propunerea PSDragnea înseamnă o creștere de 100 de lei lunar, adică 600 de lei, până la sfârșitul anului. Prin urmare, matematica ne arată că, prin amânarea indexării pensiilor cu 6 luni, unui pensionar i se fură din buzunar, de către PSDragnea, suma de 360 lei.
În același timp, PSDragnea a dat o nouă lovitură pensionarilor prin creșterea galopantă a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare. Inflația a ajuns la 5,4%, cea mai mare din Uniunea Europeană, asta deși PSDragnea a preluat o inflație pe minus când a ajuns la guvernare. Asta înseamnă scumpirea alimentelor de bază, dar și a facturilor la gaze și curent electric. În plus, avem cea mai mare creștere a prețului la carburanți din Uniunea Europeană. Creșterea ROBOR, ajuns tot la cote alarmante în guvernarea PSDragnea, înseamnă și “scumpirea” ratelor la creditele bancare.
Mai îndrăzniți să credeți în minciunile PSDragnea?
Deputat PNL Florin Roman
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan